StiripesurseDiasporaRusia susţine că a doborât o dronă la centrala Zaporojie

Rusia susţine că a doborât o dronă la centrala Zaporojie

Publicat:

Kremlinul a cerut luni comunităţii internaţionale să exercite ”presiuni” asupra forţelor ucrainene pentru atenuarea tensiunilor din jurul centralei nucleare Zaporojie, pe care Moscova şi Kievul se acuză reciproc că o bombardează, în cele mai recente astfel de acuzaţii Rusia afirmând că a doborât o dronă ucraineană deasupra centralei, în timp ce Kievul susţine că patru angajaţi ai acesteia au fost răniţi într-un bombardament rusesc, potrivit agenţiilor AFP, Reuters şi EFE, scrie agerpres

”Toate ţările au obligaţia de a face presiuni asupra părţii ucrainene pentru ca ea să înceteze să pună în pericol continentul european bombardând centrala nucleară de la Zaporojie şi zonele adiacente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citește și : Serviciile din SUA vor face o evaluare de risc a documentelor clasificate recuperate din reşedinţa lui Trump

Declaraţia acestuia vine în timp ce o misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) se află în drum spre centrala Zaporojie. ”Aşteptăm de mult timp această misiune. Considerăm că ea este necesară”, a spus de asemenea Peskov.

El a asigurat că trupele ruse vor asigura securitatea misiunii AIEA în zonele controlate de acestea, dar a vorbit şi despre ”riscurile care există acolo şi care sunt legate de bombardamentele neîncetate ale ucrainenilor”.


Centrala Zaporojie, care furnizează circa o treime din producţia de energie electrică a Ucrainei şi pe care Rusia doreşte să o conecteze la reţeaua electrică din Crimeea, este de mai multe săptămâni ţinta unor bombardamente de artilerie pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc.

Centrala se află sub controlul trupelor ruse din primele zile ale agresiunii lansate asupra Ucrainei, dar este operată de personal ucrainean. Operatorul centralei, compania ucraineană Energoatom, a transmis luni că aceasta funcţionează cu riscul nerespectării normelor de securitate împotriva incendiilor şi împotriva radiaţiilor după un atac efectuat noaptea trecută de trupele ruse asupra oraşului Energodar, localitatea unde se află centrala Zaporojie.

Potrivit Kievului, atacul rusesc asupra oraşului Energodar s-a soldat cu 10 răniţi, dintre care 4 sunt lucrători ai centralei nucleare.

Citește și : Franţa va oferi expertiză în domeniul securităţii cibernetice instituţiilor guvernamentale din Muntenegru

 

În acest timp, Ministerul rus al Apărării a susţinut că trupele sale au doborât duminică o dronă ucraineană chiar deasupra centralei Zaporojie şi aceasta a căzut pe acoperişul Unităţii 1 a centralei, dar fără să producă pagube serioase, iar nivelul radiaţiilor este normal.

Pe de altă parte, reprezentatul permanent al Rusiei pe lângă organizaţiile internaţionale cu sediul la Viena, unde se află AIEA, Mihail Ulianov, a declarat că mai mulţi experţi ai acestei organizaţii ar putea rămâne permanent la centrala Zaporijie după inspecţia pe care o vor efectua acolo săptămâna aceasta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.