StiripesurseDiasporaRusia susține că UE și SUA continuă să se amestece în...

Rusia susține că UE și SUA continuă să se amestece în afacerile interne ale Republicii Moldova

Publicat:

Ministerul de Externe al Rusiei a criticat miercuri Occidentul – UE şi SUA – pentru că, în opinia sa, acesta continuă să se amestece în afacerile interne ale Republicii Moldova, referindu-se la o recentă luare de poziţie a ambasadorului SUA la Chişinău, Dereck J. Hogan, faţă de evoluţia situaţiei din această ţară, potrivit agerpres.   

Evocând declaraţii ale şefului delegaţiei UE în Republica Moldova şi ale ambasadorilor statelor membre ale UE de la sfârşitul lunii februarie, MAE rus susţine, într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul său, că Hogan a “preluat ştafeta” şi “în cele mai bune tradiţii ale misionarismului american a postat pe site-ul ambasadei o predică despre democraţie, pandemie, politicieni şi oligarhi corupţi, dificultăţi economice şi criza politică în care s-a trezit Republica Moldova”.

Citește și : Putin îi bagă la închisoare pe toţi cei care îi insultă pe veteranii de război

În mesajul său, în care diplomatul american subliniază că “aleşii Republicii Moldova trebuie să respecte voinţa poporului, să rezolve impasul actual şi să se apuce de lucru pentru a răspunde nevoilor urgente ale cetăţenilor”, ambasadorul Dereck J. Hogan “nu s-a putut abţine în a indica conducerii Republicii Moldova ce trebuie să facă exact”, afirmă MAE rus.

“Astfel de declaraţii călăuzitoare nu sunt adecvate din partea şefului unei ambasade străine la adresa conducătorilor unui stat suveran”, potrivit aceluiaşi comunicat al diplomaţiei ruse, citat de Deschide.md.


Nu întâmplător, spune MAE rus, mesajul ambasadorului american “a apărut chiar atunci când Republica Moldova se apropie de un moment de cotitură al confruntării dintre noul preşedinte şi principalele forţe parlamentare asupra candidaţilor la funcţia de prim-ministru”.

“Din păcate, ambasadorului nu îi pasă că situaţia s-ar putea agrava. Orientarea geopolitică prooccidentală a Chişinăului este mai importantă pentru el decât stabilitatea ţării”, se mai spune în text.

Republica Moldova, potrivit MAE rus, ar putea fi ajutată să iasă din criză nu prin “predici misionare” din partea SUA şi “instrucţiuni” ale UE care polarizează societatea şi mai mult, “ci prin respectul real pentru suveranitatea acestei ţări şi neintervenţia în procesele sale politice”.

Citește și : Ungaria este SUFOCATĂ de pandemie! Situaţia devine critică în spitale

La sfârşitul lunii februarie, MAE rus îl acuzase pe şeful delegaţiei UE la Chişinău, Peter Michalko, de ingerinţe în afacerile interne ale Republicii Moldova, după ce diplomatul declarase pentru presă că este îngrijorător ca persoane implicate în frauda bancară să decidă în privinţa învestirii unui nou guvern.

Michalko fusese atacat virulent anterior pentru această declaraţie, în care se referea la aliaţii socialiştilor din Partidul Şor, de Partidul Socialiştilor al lui Igor Dodon, ceea ce a provocat o reacţie din partea ambasadorilor mai multor ţări membre ale UE acreditaţi în Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.