StiripesurseDiasporaRusia, UE şi Germania denunţă sancţiunile americane împotriva gazoductului Nord Stream

Rusia, UE şi Germania denunţă sancţiunile americane împotriva gazoductului Nord Stream

Publicat:

Sancţiunile americane împotriva companiilor asociate cu construcţia gazoductului rusesc Nord Stream 2, promulgate vineri de Donald Trump, împiedică alte ţări “să-şi dezvolte economia”, a denunţat sâmbătă, alături de UE şi Germania, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de France Presse, potrivit agerpres.

“Un stat cu o datorie publică de 22.000 de miliarde de dolari interzice unor ţări solvente să-şi dezvolte economia reală”, a declarat Maria Zaharova pe pagina sa de Facebook, denunţând “ideologia americană ce nu poate suporta concurenţa mondială”.

Citește și : Două nave de croazieră au intrat în coliziune într-un port din Marea Caraibilor

“În curând, ei vor cere şi să nu mai respirăm”, a adăugat ea.

Conducta de gaz, care este aproape finalizată, trece pe sub Marea Baltică, ocolind în special Ucraina. Ea ar trebui să dubleze livrările directe de gaz natural rusesc spre Europa de Vest prin Germania, principalul beneficiar al proiectului.


Pentru Washington, această lucrare va creşte dependenţa europenilor de gazele ruseşti şi va consolida astfel influenţa Moscovei. Uniunea Europeană la rândul său a denunţat cu tărie ingerinţa Statelor Unite în politica sa energetică.

“Din principiu, Uniunea Europeană se opune impunerii de sancţiuni împotriva companiilor europene angajate în activităţi legale”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al UE, citat de AFP.

Comisia Europeană analizează în prezent posibilele repercusiuni ale sancţiunilor americane, a indicat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, guvernul german a denunţat sâmbătă sancţiunile americane împotriva gazoductului Nord Stream 2, numindu-le “ingerinţă în afacerile noastre interne”, notează AFP.

“Guvernul respinge aceste sancţiuni extrateritoriale. Ele afectează companiile germane şi europene şi constituie o ingerinţă în afacerile noastre interne”, a reacţionat Ulrike Demmer, o purtătoare de cuvânt a Angelei Merkel, într-un comunicat.

Ca o primă consecinţă a acestor sancţiuni, compania elveţiană Allseas, angajată de gigantul rus Gazprom pentru a construi secţiunea offshore a gazoductului, a anunţat sâmbătă suspendarea lucrărilor sale de instalare.

Citește și : Pachetul de combatere a schimbărilor climatice a trecut şi de ultimul vot al legislativului din Germania

Compania precizează că aşteaptă acum “clarificări de reglementare, tehnice şi de mediu din partea autorităţilor americane competente”.

Gazoductul reprezintă o investiţie de aproximativ zece miliarde de euro, finanţată jumătate de Gazprom şi cealaltă jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Ea ar fi trebuit să intre în serviciu la sfârşitul anului 2019 sau, cel mai probabil, începutul anului 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.