StiripesurseDiasporaRusia va construi o nouă staţie orbitală după ce a renunţat...

Rusia va construi o nouă staţie orbitală după ce a renunţat la Staţia Spaţială Internaţională

Publicat:

Rusia a anunţat vineri intenţia de a construi o nouă staţie orbitală (ROSS), după ce a renunţat la Staţia Spaţială Internaţională (SSI) ca urmare a sancţiunilor occidentale impuse din cauza campaniei sale militare din Ucraina, transmite EFE, potrivit agerpres.  

Consiliul de Supraveghere al Roscosmos a dat undă verde proiectului de construire a modulelor staţiei după ce a aprobat proiectul preliminar al ROSS, a informat agenţia spaţială rusă într-un comunicat.

Citește și : Procurorul general ucrainean: 164 de cadavre au fost găsite în oraşul Bucea

Decizia a fost luată după ce au fost analizate rapoartele privind progresul construirii Centrului Spaţial Naţional de la Moscova şi perspectivele actualei platforme orbitale, aflată în funcţiune din 1998.

Şeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, a subliniat că staţia ROSS este viitorul cosmonauticii cu echipaj rusesc şi al explorării ruseşti a Lunii.


Întrucât orbita staţiei va avea o orientare de 97-98 de grade şi un nivel ridicat de radiaţie, ROSS nu va fi locuită permanent.

Rogozin nu a exclus ca modulele segmentului rus al SSI să fie folosite în construcţia noii platforme orbitale.

În principiu, staţia ROSS va avea şase module, unde vor lucra cel mult patru persoane, vor fi două călătorii cu personal şi trei călătorii de aprovizionare pe an.

Pe 2 aprilie, Dmitri Rogozin a anunţat decizia retragerii din SSI, simbol al cooperării spaţiale de mai bine de două decenii.

Citește și : Rusia închide birourile locale ale ONG-urilor Amnesty International şi Human Rights Watch

Roscosmos, care a anunţat vineri că va proiecta sonda Venus-D fără agenţia americană NASA, a pus drept condiţie partenerilor săi ridicarea sancţiunilor pentru “operaţiunea militară specială” din Ucraina înainte de 31 martie, lucru care nu s-a întâmplat.

Până acum, Moscova avea de gând să continue să participe la SSI până în 2024 sau chiar 2030.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.