StiripesurseDiasporaRusia va deporta 88 de străini care au încălcat carantina privind...

Rusia va deporta 88 de străini care au încălcat carantina privind coronavirusul

Publicat:

Moscova va deporta 88 de cetăţeni străini care ar fi încălcat măsurile de carantină ce le-au fost impuse ca măsură de precauţie contra răspândirii coronavirusului, a anunţat vineri Anastasia Rakova, viceprimar al capitalei ruse, citată de agenţia de presă RIA, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Rusia a plasat în carantină sute de persoane pentru a împiedica propagarea epidemiei, care a izbucnit în China la finalul anului trecut, realizând controale asupra potenţialilor purtători ai virusului Covid-19 şi folosind tehnologia de recunoaştere facială pentru a consolida măsurile de carantină.

Citește și : Primul cetăţean britanic decedat pe vasul Diamond Princess din cauza Covid-19

”În timpul raidurilor, au fost identificaţi 88 de oameni care au încălcat condiţiile de izolare. Ei sunt cetăţeni străini care urmează să fie deportaţi”, a declarat Anastasia Rakova, care nu a precizat însă ţările de provenienţă ale celor 88 de străini, modalitatea deportării sau felul măsurilor de izolare sub care fuseseră plasaţi.

Totuşi, Rakova a adăugat că zilnic au loc raiduri în locuri aglomerate şi la locuinţele cetăţenilor chinezi şi ale celor ruşi care au călătorit de la Moscova în China înaintea impunerii controalelor integrale la frontierele Federaţiei Ruse.


Rusia a interzis accesul pe teritoriul său pentru mai multe categorii de cetăţeni chinezi şi a suspendat numeroase zboruri către şi dinspre China, cu excepţia unor zboruri gestionate printr-un terminal special al aeroportului Şeremetievo.

Citește și : OMS creşte evaluarea riscului ameninţării globale legate de noul coronavirus de la ‘ridicat’ la ‘foarte ridicat’

Ambasada Chinei la Moscova a cerut încetarea a ceea ce consideră a fi măsuri discriminatorii contra cetăţenilor chinezi, susţinând că ele afectează relaţiile bilaterale şi alarmează rezidenţii chinezi din capitala rusă.

De partea sa, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, i-a solicitat joi Beijingului să respecte măsurile respective şi ambasadei Chinei să încurajeze cetăţenii chinezi să se supună măsurilor de carantină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.