StiripesurseȘtirile zileiRusia va găzdui la 9 noiembrie o reuniune internaţională privind Afganistanul

Rusia va găzdui la 9 noiembrie o reuniune internaţională privind Afganistanul

Publicat:

Rusia a anunţat sâmbătă că la 9 noiembrie va găzdui o reuniune internaţională la nivel înalt privind situaţia din Afganistan, la care urmează să participe inclusiv reprezentanţi ai guvernului afgan şi ai talibanilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Mişcarea talibană şi-a dat acordul pentru a trimite o delegaţie la reuniunea din Rusia, a anunţat Ministerul de Externe rus într-un comunicat.

Citește și : Un militar american a fost ucis, iar un altul rănit, în urma unui atac în Afganistan

”Este prima dată când o delegaţie a Biroului politic al talibanilor de la Doha va participa la discuţii la un asemenea nivel”, precizează comunicatul citat.

Potrivit MAE rus, Moscova a mai invitat la reuniune SUA, India, Iranul, China, Pakistanul, Kazahstanul, Kârgâzstanul, Uzbekistanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul, acestea trei din urmă având frontieră cu Afganistanul.


Ministerul Afacerilor Externe afgan s-a arătat totuşi mai puţin entuziast în legătură cu această reuniune, refuzând până în prezent să confirme participarea guvernului de la Kabul. ”Suntem în curs de negocieri şi discuţii cu responsabilii ruşi. Nu am ajuns deocamdată la un acord”, a afirmat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei afgane, Sebghatullah Ahmadi.

În aprilie 2017, Moscova a găzduit o conferinţă internaţională privind situaţia din Afganistan, reuniune la care SUA şi talibanii au ales să nu participe.

Citește și : Sancțiuni: Coreea de Nord avertizează SUA că ar putea relua activităţile de înarmare nucleară

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.