StiripesurseDiasporaRusia va recruta în curând bărbaţi în armată pe cale electronică

Rusia va recruta în curând bărbaţi în armată pe cale electronică

Publicat:

Rusia va recruta în curând bărbaţi în armată trimiţându-le documente electronice de convocare prin intermediul unui portal online, pe lângă scrisorile tradiţionale, conform unui proiect de lege dezbătut marţi şi care urmăreşte să faciliteze mobilizarea, potrivit agenţiei Reuters, potrivit agerpres.  

Deputaţii Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului, au adoptat în unanimitate acest text în a doua lectură, cea mai importantă etapă a sistemului legislativ rus. Ordinele de mobilizare erau înmânate până acum din mână în mână, notează pe de altă parte agenţia France Presse.

Citește și: Secretarul general al ONU face o vizită neanunţată în Somalia

Se crede că peste 300.000 de foşti soldaţi şi ex-recruţi au fost convocaţi de când preşedintele Vladimir Putin a anunţat un proiect de urgenţă anul trecut pentru a sprijini “operaţiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina.

În prezent, actele de recrutare în Rusia trebuie predate personal de către biroul local de încorporare în armată sau prin intermediul unui angajator, dar modificările propuse la legislaţie vor conduce la trimiterea actelor de recrutare prin poştă recomandată şi online.


Odată primit convocatorul electronic, cetăţenilor care nu se vor prezenta la biroul de recrutare al armatei li se va interzice automat să călătorească în străinătate.

“Somaţia se consideră primită din momentul în care este plasată în contul personal al unei persoane obligate să efectueze serviciul militar”, a declarat Andrei Kartapolov, preşedintele comisiei de apărare a parlamentului, în comentarii la televiziune.

După o lansare haotică anul trecut, Rusia a acţionat pentru a-şi eficientiza procesul de recrutare a soldaţilor în armată prin
digitalizarea înregistrărilor militare, notează Reuters.

Kremlinul a promis că va remedia ceea ce a spus că sunt “greşeli” cu campania sa de mobilizare, după ce bărbaţi care nu erau apţi pentru recrutare din cauza vârstei sau a condiţiei medicale au fost chemaţi să lupte în Ucraina.

Citeşte şi:  Putin, încă un pas pentru a rămâne președinte și după anul 2024

Anunţul iniţial de introducere a mobilizării a determinat mii de bărbaţi care au împlinit vârstă de încorporare să fugă anul trecut în străinătate, în timp ce proteste au izbucnit – şi au fost rapid înăbuşite – în mai multe oraşe din Rusia.

Oficiali ruşi au negat în mod repetat că planifică un “al doilea val” de mobilizare.

Printre altele, Kremlinul a precizat luni, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS, că discuţiile despre “proiectul convocatoarelor digitale” se referă la înregistrările militare şi nu la mobilizare.

Proiectul de lege pentru înfiinţarea unui registru comun al ruşilor eligibili serviciului militar, care ar introduce acte digitale de notificări, nu are nimic de-a face cu eforturile de mobilizare, ci vizează să modernizeze evidenţa militară, a declarat marţi reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citește și: Eva Kaili îşi reafirmă nevinovăţia în scandalul Qatargate

 

Întrebat dacă Kremlinul are vreun sentiment că astfel de schimbări ar putea stârni panică şi un nou val de emigrare, el a spus: “Absolut nu”.

“Nu are nicio legătură cu eforturile de mobilizare, ci se referă la evidenţa militară. Asta ar trebui explicat şi ar trebui să înţeleagă oamenii. Înregistrarea militară este un lucru cu care cetăţenii ţării noastre au de-a face (…) , în baza Constituţiei, cel puţin o dată în viaţă. Acest sistem ar trebui menţinut la zi şi să poată face faţă cerinţelor vremurilor”, a explicat Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.