StiripesurseExterneRusia: Veniturile din exporturile de petrol și gaze au scăzut cu...

Rusia: Veniturile din exporturile de petrol și gaze au scăzut cu 12% în aprilie

Publicat:

Veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaze ale Rusiei au înregistrat un declin anual de aproximativ 12% în aprilie, a anunțat Ministerul de Finanțe, dând vina pe scăderea cotațiilor la țiței, transmite Reuters.

Aceste venituri sunt cea mai importantă sursă de numerar pentru Kremlin, fiind responsabile pentru aproximativ o treime din totalul veniturilor la bugetul federal în ultimul deceniu. Războiul din Ucraina a determinat Occidentul să introducă mai multe sancțiuni destinate diminuării veniturilor din petrol și gaze ale Rusiei.

Conform datelor Ministerului de Finanțe, veniturile s-au situat luna trecută la 1.090 miliarde de ruble (13,49 miliarde de dolari), față de 1.230 miliarde de ruble în aprilie 2024, dar peste previziunile analiștilor intervievați de Reuters.

În perioada ianuarie-aprilie 2025, veniturile au scăzut cu 10,3%, la 3.730 miliarde de ruble.

Inițial, Ministerul de Finanțe avea ca obiectiv în acest an venituri din exporturile de petrol și gaze de 10.940 miliarde de ruble dar luna trecută și-a modificat previziunile la 8.320 miliarde de ruble, în urma declinului cotațiilor la țiței.


În perioada ianuarie-aprilie 2025, Rusia a înregistrat un deficit bugetar de 3.200 miliarde de ruble (39,6 miliarde de dolari), sau 1,5% din PIB, a anunțat Ministerul de Finanțe, față de un deficit de 0,6% din PIB în perioada similară din 2024.

Instituția se așteaptă acum la un deficit bugetar de 1,7% din PIB în 2025, de la un nivel de 0,5% din PIB previzionat anterior, după ce a revizuit în jos cu 24% estimările privind veniturile din energie, din cauza unei perioade prelungite de prețuri scăzute ale petrolului.

Modificarea previziunilor pune presiuni suplimentare asupra bugetului, afectat deja de cheltuielile masive din domeniul apărării, în contextul conflictului din Ucraina.

Dar Guvernul de la Moscova a dat asigurări că nu are de gând să adopte măsuri de urgență, precum creșterea taxelor sau reducerea cheltuielilor în acest an. De asemenea, Ministerul rus al Finanțelor nu intenționează să își majoreze planurile de împrumuturi. ”În acest an, sper că vom reuși să ne descurcăm fără a lua măsuri extraordinare în procesul de execuție bugetară”, a afirmat recent ministrul de Finanțe, Anton Siluanov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.