StiripesurseDiasporaRusia vrea să decriminalizeze corupția inevitabilă, în conformitate cu un...

Rusia vrea să decriminalizeze corupția inevitabilă, în conformitate cu un program anticorupție propus de Putin

Publicat:

Ministerul Justiției de la Moscova intenționează să absolve de răspundere oficialii ruși implicați în cazuri de corupție care sunt considerate de neevitat, în conformitate cu un program anticorupție propus în iunie 2018 de președintele Rusiei, Vladimir Putin, potrivit presei locale, scrie mediafax.

Putin a propus această măsură într-un program anticorupție prezentat în iunie 2018, în care propunea ca oficialii acuzați de corupție să poată scăpa de răspundere în “circumstanțe excepționale”.

Citește și : Parlamentul britanic se va pronunţa prin vot asupra a până la şapte amendamente la acordul de Brexit

Amendamentele propuse de Ministerul Justiției indică posibilitatea absolvirii de vină a oficialilor în cazuri în care corupția nu poate fi evitată.

“În anumite circumstanțe, respectarea restricțiilor și interdicțiilor (…) privind prevenția sau soluționarea conflictelor de interese (…) este imposibilă din cauza unor motive obiective”, se arată într-un proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Justiției.


Citește și : Peste 40 de persoane au murit în urma violenţelor din ultimele zile din Venezuela (ONU)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.