StiripesurseDiasporaÎn faţa Rusiei, NATO colaborează cu Georgia în Marea Neagră

În faţa Rusiei, NATO colaborează cu Georgia în Marea Neagră

Publicat:

NATO îşi va intensifica cooperarea cu Georgia, unul din partenerii săi cei mai fideli din Est, printr-un schimb de informaţii cu gărzile sale de coastă în Marea Neagră, pentru a face faţă ‘prezenţei întărite’ a Rusiei, a anunţat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de AFP, potrivit agerpres.

‘Suntem foarte, foarte favorabili unei consolidări a cooperării cu gărzile de coastă georgiene, printr-un schimb de informaţii, pentru că Marea Neagră este de o importanţă deosebită pentru Georgia, dar, bineînţeles, şi pentru NATO “, a declarat Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la Bruxelles. ‘Am observat o prezenţă întărită a Rusiei în Marea Neagră şi observăm o creştere a prezenţei militare ruse în Crimeea’, o peninsulă anexată de Moscova în 2014, a explicat Stoltenberg în a doua zi a reuniunii miniştrilor de externe din cadrul Alianţei la Bruxelles.

Citeşte şi: Trump pune gaz pe foc în Orientul Mijlociu: ‘Va aduce haos în regiune!’

NATO a decis în luna februarie să îşi consolideze prezenţa navală în Marea Neagră în cadrul politicii sale de descurajare, ca răspuns la atitudinea considerată ameninţătoare a Rusiei de la izbucnirea conflictului ucrainean în 2014.

Aceasta se traduce printr-o rotaţie mai frecventă a navelor NATO în Marea Neagră şi o creştere a pregătirii şi exerciţiilor comune, în condiţiile în care trei ţări NATO – Turcia, Bulgaria şi România – sunt riverane Mării Negre.


În afară de Rusia, Ucraina şi Georgia au de asemenea acces la Marea Neagră. Aceşti doi parteneri ai NATO se află în conflict cu Rusia, pe care o acuză că susţine şi înarmează rebelii care au proclamat republici separatiste pe teritoriile lor.

Georgia doreşte să adere la NATO şi speră că liderii Alianţei, care asigură de zece ani că “uşa îi este deschisă”, vor trimite un semnal pozitiv în acest sens la următorul summit de la Bruxelles din iulie 2018.

Citeşte şi: Trei bărbaţi sunt acuzaţi de ASASINAREA jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia

‘Georgia are toate instrumentele necesare pentru a avansa spre aderare’, a apreciat Stoltenberg în finalul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai NATO cu omologul lor georgian Mikheil Janelidze.

‘Aliaţii au felicitat Georgia pentru progresele realizate în materie de reforme, cu privire la statul de drept, construcţia de instituţii democratice, lupta împotriva corupţiei şi noi vom continua să ajutăm Georgia pe această cale, inclusiv pentru modernizarea forţelor sale armate”, a spus el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.