StiripesurseDiasporaRușii și polonezii dau vina unii pe alții pentru declanșarea celui...

Rușii și polonezii dau vina unii pe alții pentru declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial

Publicat:

Polonia şi Rusia s-au acuzat reciproc de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, de “falsificarea” istoriei şi “subminarea” relaţiilor bilaterale, într-o serie de afirmaţii şi comunicate oficiale, informează duminică AFP, potrivit agerpres.

“Receptăm cu îngrijorare şi neîncredere declaraţiile reprezentanţilor Federaţiei Ruse, inclusiv ale preşedintelui Vladimir Putin, cu privire la geneza şi derularea celui de-Al Doilea Război Mondial şi care ofereau o falsă imagine a evenimentelor”, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei, într-un lung comunicat dat publicităţii sâmbătă seara pe site-ul său oficial.

Citește și: Un militar venezuelean a fost ucis în sudul țării

Varşovia îi reproşează Moscovei că “reia propaganda stalinistă” şi “zădărniceşte efortul comun al experţilor polonezi şi ruşi şi reuşitele predecesorilor săi, Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin, care, în pofida dificultăţilor, au încercat să caute o cale a adevărului şi reconcilierii în relaţiile polonezo-ruse”.

Ministerul Afacerilor Externe de la Varşovia a evocat suferinţele şi masacrele suferite de Polonia şi polonezi, precum şi actele ostile sovietice la adresa sa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, estimând la 566.000 numărul de victime poloneze ale represiunii sovietice.


Duminică, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus a declarat Polonia “principalul actor al adoptării de sancţiuni europene antiruse” şi a acuzat-o că “subminează” relaţiile printr-o “retorică agresivă, demolări de monumente dedicate celor care au luptat împotriva fascismului”.

Săptămâna trecută, într-o evocare a originilor celui de-Al Doilea Război Mondial, preşedintele rus a pus responsabilitatea conflictului pe umerii puterilor occidentale şi ai Poloniei, înainte de a denunţa o rezoluţie a Parlamentului European asupra “memoriei europene”, adoptate în septembrie şi care pune pe picior de egalitate comunismul şi nazismul.

“Poţi să arunci anatema asupra stalinismului (…), dar să pui URSS şi Germania fascistă pe acelaşi plan?”, s-a întrebat retoric Putin, criticând această rezoluţie “total incorectă”.

Citește și: Antiaeriana siriană a tras după rachetele israeliene

În timpul unei reuniuni a liderilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), joi, şi a doua zi, în timpul conferinţei sale de presă anuale, Putin a denunţat “cinismul incredibil” al unor astfel de consideraţii. “Oamenii nu ştiau nici să citească, nici să scrie! Să citească documente din această vreme, să vadă cum aşa-zisul acord de la Munchen a fost semnat în 1938, când liderii principalilor ţări – Franţa, Marea Britanie – au semnat un acord cu Hitler asupra împărţirii Cehoslovaciei”, la care a participat şi Polonia, şi-a exprimat Putin indignarea.

La rândul său, Varşovia evocă Pactul germano-sovietic Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, la care a fost ataşat un protocol secret care a “pecetluit” împărţirea Europei de Est în zone de influenţă ale celor două regimuri totalitare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.