StiripesurseDiasporaS-a stabilit data DECIZIEI: Fidesz, partidul lui Viktor Orban, poate fi...

S-a stabilit data DECIZIEI: Fidesz, partidul lui Viktor Orban, poate fi exclus din PPE

Publicat:

Douăsprezece partide membre ale Partidului Popular European (PPE), principalul grup politic din Parlamentul European, au cerut în mod oficial excluderea prim-ministrului populist ungar Viktor Orban şi a partidului său Fidesz, care ar putea fi decisă pe 20 martie, a anunţat luni preşedintele PPE Joseph Daul, citat de France Presse, scrie Agerpres.

“Douăsprezece partide membre ale PPE din 9 ţări au cerut excluderea sau suspendarea Fidesz. Această problemă va fi discutată în cadrul reuniunii politice din 20 martie. Decizia aparţine tuturor membrilor PPE şi nu pot anticipa rezultatul discuţiei”, a explicat Joseph Daul.

Citește și : Juan Guaido a revenit în Venezuela (VIDEO)

PPE este cel mai important grup din Parlamentul European şi familia politică dominantă în cadrul Consiliului European cu cancelarul Angela Merkel.

Potrivit unor surse din interiorul acestui partid de centru-dreapta european citate de DPA, cel puţin nouă partide, din opt state membre, din cadrul PPE au trimis scrisori conducerii sale cerând un vot. Potrivit regulilor PPE, şapte partide din cinci state membre
sunt necesare pentru a sprijini expulzarea unui partid din grup.


PPE – “căminul” partidelor de centru-dreapta precum creştin-democraţii germani – a fost sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a scoate afară Fidesz al lui Orban în timp ce liderul ungar a escaladat o lungă dispută cu înalţi oficiali ai UE, inclusiv preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Citește și : Stoltenberg cere Rusiei să revină la conformarea faţă de Tratatul INF

De aproape două săptămâni, afişe cu Juncker alături de miliardarul american de origine maghiară George Soros au apărut în spaţii publice din Ungaria. Pe postere sunt scrise sloganuri sugerând că cei doi vor să promoveze migraţia ilegală în Europa – ceea ce Comisia Europeană a negat puternic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.