Saad al-Hariri revine în funcţia de premier al Libanului

Publicat:

Preşedintele Libanului, Michel Aoun, l-a desemnat joi pe politicianul musulman sunit Saad al-Hariri drept prim-ministru al ţării, pentru a forma un nou guvern care să gestioneze cea mai gravă criză cu care se confruntă ţara de la războiul civil din 1975-1990, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Hariri a obţinut sprijinul unei majorităţi a parlamentarilor în urma consultărilor cu preşedintele Aoun. El se va confrunta acum cu provocările majore pe care le presupun navigarea sistemului politic libanez bazat pe împărţirea puterii şi obţinerea acordului pentru un cabinet care va trebui apoi să se ocupe de probleme tot mai multe, între care se disting criza bancară, prăbuşirea monedei, sărăcia în creştere şi datoria publică foarte mare.


Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

Un nou guvern va trebui să gestioneze şi agravarea epidemiei de COVID-19 şi urmările exploziei de amploare din august din portul Beirut, în care au murit aproape 200 de persoane şi care a provocat pagube de miliarde de dolari.

Ultimul guvern de coaliţie al liderului sunit Hariri a fost înlăturat în urmă cu un an pe fondul protestelor care au zguduit ţara din cauza nemulţumirii faţă de elita conducătoare a ţării.

Nominalizarea de joi urmează după săptămâni de dispute politice care au întârziat un acord asupra unui nou guvern. Hariri a primit în cele din urmă cele 65 de voturi necesari pentru a fi însărcinat cu formarea unui guvern. Acesta va fi al patrulea mandat de premier al lui Hariri, dacă va reuşi să formeze un guvern care să fie votat de parlament.

Hariri a fost sprijinit de partidul său şiit Amal, partidul politicianului druz Walid Jumblatt şi de alte mici blocuri politice.

Gruparea şiită Hezbollah a anunţat că nu va nominaliza pe nimeni, dar a precizat că va încerca să faciliteze procesul.

“Vom contribui la menţinerea unui climat pozitiv”, a declarat presei Mohammed Raad, liderul blocului parlamentar al Hezbollah.

Mişcarea liberă patriotică, condusă de ginerele lui Aoun, cel mai mare bloc creştin, a precizat că nu îl va susţine pe Hariri.

Al doilea mare partid creştin şi un oponent ferm al Hezbollah, Forţele libaneze, a precizat la rândul său că nu-l va susţine pe Hariri, întrucât un politician veteran nu ar trebui să conducă un guvern care ar fi trebuit să fie unul de specialişti.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

“A învăţat această clasă politică care a luat oamenii ostatici că nu poate continua în acest fel? Acum se confruntă cu un test”, a declarat parlamentarul Georges Adwan.

Hariri s-a prezentat drept “candidatul natural” pentru a construi un cabinet capabil să resusciteze foaia de parcurs franceză, care a stabilit reformele necesare pentru obţinerea de ajutor străin. De asemenea, el a spus că Libanul trebuie să adopte un program de reformă stabilit de FMI pentru a ieşi din criză.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.