StiripesurseSocial'Săgeţile' lui Şor din Cimișlia au fost amendate pentru corupere electorală

‘Săgeţile’ lui Şor din Cimișlia au fost amendate pentru corupere electorală

Publicat:

Trei bărbați din Cimișlia cu vârste de 37, 43 și 55 ani au fost amendați cu sume cuprinse între 40 și 50 de mii de lei pentru coruperea alegătorilor în cadrul scrutinului prezidențial din 2024. Sentința a fost pronunțată luni, 1 decembrie, de magistrații Judecătoriei Cimișlia.

Potrivit materialelor dosarului, pe 29 septembrie 2024, cei trei, aflându-se în incinta unui local din Cimișlia, au oferit mai multor persoane pungi cu produse alimentare, îndemnându-i să voteze pe 20 octombrie 2024 împotriva președintelui Maia Sandu și să aleagă opțiunea „NU” în cadrul referendumului pentru aderarea R. Moldova la UE.

Citeşte şi: Un atac cu drone A ÎNCHIS PTF Giurgiulești–Reni – Stiripesurse.md

Fiind audiați, condamnații nu și-au recunoscut vina. Aceștia au declarat că, deși se aflau în acel local în momentul desfășurării întrunirii, nu au participat la aceasta și nu au oferit pungi cu produse.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Sud în decurs de 15 zile.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.