StiripesurseDiasporaSalvini califică drept 'ipocrizie franceză' premierea Carolei Rackete la Paris

Salvini califică drept ‘ipocrizie franceză’ premierea Carolei Rackete la Paris

Publicat:

Ministrul de interne italian, Matteo Salvini, a calificat sâmbătă drept “ipocrizie franceză” decizia de vineri a primăriei din Paris de a înmâna o medalie onorifică celor două nemţoaice care au deţinut funcţia de căpitan al navei Sea Watch 3, Carola Rackete şi Pia Klemp, în condiţiile în care Franţa “a ignorat solicitările” de a prelua imigranţii aflaţi la bord, informează EFE, scrie agerpres.

“Ipocrizie franceză. Îl premiază pe căpitanul german Carola Rackete ca şi cum aceasta ar fi o eroină, dar Parisul nu a răspuns la niciuna dintre solicitările de ajutor”, a afirmat Salvini într-o notă trimisă presei. El a acuzat Franţa că “s-a aliat cu un ONG care face politică în Italia şi cu o persoană care a lovit o şalupă a Gărzii de Coastă, punând în pericol vieţile militarilor italieni la fel ca orice vestă galbenă”, aluzie la mişcarea de protest din Franţa care a căpătat uneori accente violente.

Citește și : Cel puţin 26 de morţi şi 56 de răniţi în asediul unui hotel din oraşul somalez Kismayo

Surse din Ministerul de Interne italian au făcut să ajungă la presă e-mailurile trimise de Carola Rackete autorităţilor de la Roma în care le explica faptul că a cerut ajutor Maltei şi Franţei după ce a salvat câteva zeci de migranţi, dar că nu a primit niciun răspuns.

Carola Rackete a fost arestată la sfârşitul lui iunie pentru că a acostat fără permisiunea autorităţilor pe insula italiană Lampedusa pentru a-i debarca pe cei 40 de migranţi care se aflau pe nava sa de mai bine de două săptămâni, în condiţiile în care ministrul de interne italian i-a interzis acostarea. Acuzată de ajutor dat imigraţiei clandestine, tânăra va fi judecată pe 18 iulie de tribunalul din Agrigento, în Sicilia.


Citeşte şi:  Vladimir Putin : Noi lovituri occidentale împotriva Siriei ar putea provoca "haos" în relaţiile internaţionale

Citește și : Ursula von der Leyen susţine ideea înfiinţării unei bănci pentru investiţii ecologice

O altă deţinătoare a acestei funcţii pe nava Sea Watch, Pia Klemp, care a salvat şi ea numeroase vieţi în Mediterana, este urmărită penal de justiţia din Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.