StiripesurseCultură și MediaDiverseSam Altman de la OpenAI spune că are în vedere un...

Sam Altman de la OpenAI spune că are în vedere un program de tipul „Stargate” pentru Europa

Publicat:

Directorul general al OpenAI, Sam Altman, a semnalat disponibilitatea de a aduce în Europa un program de inteligenţă artificială de tipul Stargate, spunând că i-ar „plăcea” să facă un Stargate Europe, relatează Reuters.

Stargate este o iniţiativă americană de infrastructură pentru inteligenţa artificială lansată de preşedintele american Donald Trump, care implică finanţatori precum OpenAI, Softbank şi Oracle. Până la 500 de miliarde de dolari vor fi investite în infrastructura IA în următorii cinci ani, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

„Avem nevoie de ajutor”, le-a spus Altman studenţilor în cadrul unei mese rotunde la Universitatea Tehnică din Berlin, subliniind că depinde de europeni să decidă cum doresc să îşi stabilească regulile pentru tehnologia IA. „Evident, ne vom conforma oricăror reguli”, a spus Altman. Potrivit lui şefului OpenAI, ar fi în interesul Europei să adopte inteligenţa artificială şi să nu rămână în urma restului lumii.

OpenAI va deschide un birou nou în München, Germania, ca parte a planurilor sale de extindere europeană, a anunţat compania într-un comunicat de presă. „Deschiderea primului nostru birou în Germania înseamnă că putem ajuta şi mai mulţi oameni, companii şi instituţii să beneficieze de posibilităţile AI”, a declarat Altman.


Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

OpenAI s-a extins pe continentul european în ultimii ani, anunţând birouri în Dublin şi Londra în 2023 şi încă două în Paris şi Bruxelles în 2024.

Luni, Altman este aşteptat să participe la un summit privind inteligenţa artificială la Paris, la care vor fi prezenţi şi mai mulţi şefi de stat europeni şi alţi oficiali guvernamentali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.