Sancţiuni americane împotriva unor cercetători iranieni în domeniul nuclear

Publicat:

SUA au instituit vineri sancţiuni împotriva unor cercetători iranieni în domeniul nuclear, precizând că aceste măsuri au valoare de avertisment pentru tinerii oameni de ştiinţă de la Teheran dacă vor fi tentaţi să se implice în activităţi legate de programul nuclear al Iranului, informează AFP, scrie Agerpres.

‘Vom fi fermi în hotărârea noastră de a împiedica Iranul să acţioneze în vederea proliferării armelor de distrugere în masă’, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo, aflat în prezent într-un turneu în Orientul Apropiat şi Mijlociu.


Citește și : Trump: Jihadiștii au fost invinși „100%” în Siria

În total, 14 persoane şi 17 entităţi sunt vizate de aceste sancţiuni care se înscriu în ‘campania de presiune maximă’ a Washingtonului împotriva Teheranului.

Departamentul Trezoreriei şi-a exprimat îngrijorarea faţă de Organizaţia pentru noua cercetare în domeniul apărării (SPND), un organism afiliat Ministerului Apărării iranian, care ar putea – potrivit autorităţilor americane – să-şi reia programele considerate inacceptabile de către Washington.

Un înalt responsabil american, a declarat sub rezerva anonimatului, că SUA intenţionează ‘să continue să ţintească SNPD şi reluarea programelor sale în aşteptare’.

Sancţiunile vizează în special ‘complicarea recrutării viitoarei generaţii de oameni de ştiinţă care să lucreze la armele nucleare ilegale’, a adăugat el.

Citește și : „Totul este posibil” până la noua dată-limită a Brexitului: un acord, o amânare lungă sau revocarea articolului 50 (Tusk)

Preşedintele Donald Trump a retras anul trecut SUA din acordul convenit în 2015 între marile puteri şi Iran destinat să împiedice regimul iranian să construiască bomba atomică. Washingtonul a reinstituit totodată sancţiunile draconice împotriva sectoarelor petrolier şi financiar iraniene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.