StiripesurseȘtirile zileiSancţiunile americane împotriva lui Putin ar însemna RUPEREA relaţiilor între Moscova...

Sancţiunile americane împotriva lui Putin ar însemna RUPEREA relaţiilor între Moscova şi Washington

Publicat:

Adoptarea de către SUA a unor sancţiuni împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin în cazul unei agresiuni a Rusiei în Ucraina “depăşeşte o limită” şi ar echivala cu ruperea relaţiilor dintre Rusia şi SUA, a denunţat joi Kremlinul după prezentarea unui proiect în acest sens în Senatul SUA, relatează AFP, RIA Novosti şi Reuters, potrivit agerpres.

“Sancţiunile împotriva unui şef de stat reprezintă o măsură care depăşeşte o limită, aceasta ar echivala cu o rupere a relaţiilor”, a denunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, subliniind că propunerea senatorilor democraţi americani “nu contribuie la stabilirea unei atmosfere constructive în cadrul discuţiilor” în curs de desfăşurare între Rusia şi Occident privind detensionarea situaţiei privind Ucraina.

Citeşte şi: Cine sunt cei 22 de membri ai consiliului farmaceutic care conduc și organizații nonprofit din domeniul sănătății? – Black News

Kremlinul consideră drept “extrem de negativ” pachetul de sancţiuni propus cu o zi în urmă de o serie de democraţi din Senatul SUA, apreciind că aceasta pare o încercare de a pune presiune asupra Moscovei, potrivit Reuters.

“Impunerea de sancţiuni împotriva unui şef de stat este o măsură scandaloasă”, a spus Peskov, avertizând că Rusia va răspunde numaidecât la un astfel de demers, potrivit TASS.


Un grup de senatori democraţi de rang înalt au prezentat miercuri un nou pachet de sancţiuni care îl vizează inclusiv pe preşedintele Vladimir Putin şi prevede acordarea unui ajutor financiar Kievului în cazul unei invazii ruse în Ucraina.

Legea intitulată “Apărarea suveranităţii Ucrainei” prevede sancţiuni împotriva şefului statului rus, premierului Mihail Mişustin, unor înalţi responsabili militari şi mai multor entităţi din sectorul bancar rus.

Anunţul acestui proiect de sancţiuni “extrem de negativ”, potrivit Kremlinului, a intervenit înaintea unei reuniuni, la Viena, a Consiliului permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a treia şi ultimă etapă a eforturilor diplomatice intense vizând dezamorsarea riscului unui conflict în Ucraina.

Luni, discuţii tensionate au reunit la Geneva delegaţiile conduse de viceministrul rus de externe Serghei Riabkov şi subsecretarul de stat american Wendy Sherman. Miercuri, NATO şi Moscova au avut discuţii la Bruxelles, în finalul cărora au constatat “divergenţe” profunde între cele două părţi cu privire la securitatea în Europa.

“Ne-am dori ca bunul simţ să prevaleze”, a adăugat Peskov, subliniind că Rusiei “nu i-a lipsit” şi “nu îi lipseşte voinţa politică de a continua dialogul”.

Acuzată de americani şi europeni de pregătirea unui atac împotriva vecinului său ucrainean, un aliat al Occidentului, Rusia susţine că desfăşurarea a zeci de mii de soldaţi ruşi la frontiera cu Ucraina reprezintă o reacţie la prezenţa crescând şi ostilă a NATO în ceea ce Moscova consideră a fi zona sa de influenţă.

Rusia dă asigurări că nu are “intenţia de a ataca Ucraina”, dar cere semnarea unui tratat care să interzică orice fel de extindere viitoare a NATO, o solicitare considerată inacceptabilă de către Occident.

Totodată, Kremlinul a făcut o evaluare sumbră a primelor două runde de discuţii pe teme de securitate care au avut loc săptămâna aceasta între Rusia, SUA şi NATO, calificându-le drept “lipsite de succes”, constatând dezacorduri în privinţa problemelor fundamentale.

Citeşte şi: Majoritatea americanilor se teme de prăbuşirea democraţiei lor – Black News

Peskov, citat de Reuters, a adăugat totuşi că aceste prime două runde de discuţii au produs unele “nuanţe pozitive”, dar Rusia doreşte rezultate concrete, nu nuanţe, a adăugat el.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat miercuri că “nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă Rusia va răspândi dezinformări cu privire la angajamente care nu au fost luate după discuţiile cu SUA sau dacă va provoca ceva, ca pretext pentru o destabilizare mai mare în Ucraina”, potrivit Reuters. “Rugăm pe toată lumea să nu cadă în capcana dezinformărilor permanente ale Rusiei”, a declarat Price jurnaliştilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.