StiripesurseDiasporaSarkozy, delegat să reprezinte Franța la învestirea noului preşedinte al Georgiei

Sarkozy, delegat să reprezinte Franța la învestirea noului preşedinte al Georgiei

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a delegat pe predecesorul său Nicolas Sarkozy, la conducere între 2007 şi 2012, să îl reprezinte duminică în timpul învestirii noii preşedinte a Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat marţi Preşedinţia franceză, informează AFP, potrivit Agerpres.

Fostă diplomată franceză, Salome Zurabişvili, aleasă la sfârşitul lui noiembrie prima femeie preşedinte a Georgiei, a fost învestită duminică în cadrul unei ceremonii în timpul căreia a promis că va continua orientarea spre Occident a acestei ţări din Caucaz.

Citește și : Miniştrii de Externe rus, turc şi iranian se apropie de un acord în vederea unei noi Constituţii siriene

Alegerea lui Nicolas Sarkozy pentru a reprezenta Franţa în timpul acestei ceremonii dezvăluie un “demers pragmatic şi punctual, a cărui motivaţie se află în legătura lui Nicolas Sarkozy cu Georgia”, unde el a acţionat ca mediator în timpul conflictului cu Rusia, în 2008, a explicat Preşedinţia franceză.

Palatul Elysee a subliniat că nu se pune problema de a-i încredinţa fostului preşedinte Sarkozy misiuni regulate de reprezentare.


Dacă relaţiile lui Emmanuel Macron cu fostul preşedinte socialist Francois Hollande – al cărui ministru a fost – sunt cunoscute ca fiind unele tensionate, ele sunt în schimb mult mai cordiale cu predecesorul său de dreapta Nicolas Sarkozy.

Macron l-a primit pe acesta din urmă la un dineu la Palatul Elysee, în 7 decembrie, cu trei zile înaintea unui discurs în care a detaliat măsurile în favoarea puterii de cumpărare a francezilor, în încercarea de a pune punct frondei populare a “vestelor galbene”. Potrivit cotidianului Le Figaro, cei doi au discutat despre neimpozitarea orelor suplimentare, măsură pusă în aplicare de Nicolas Sarkozy, suprimată de Francois Hollande şi pe care Macron a decis să o restabilească.

Citește și : Marea Britanie: 3.500 de militari în stare de alertă pentru o eventuală criză generată de Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.