StiripesurseȘtirile zileiŞase camioane cu ajutoare ONU sunt aşteptate în nord-vestul Siriei

Şase camioane cu ajutoare ONU sunt aşteptate în nord-vestul Siriei

Publicat:

Şase camioane cu ajutoare din partea Naţiunilor Unite sunt aşteptate să sosească joi în nord-vestul Siriei, în sprijinul unora dintre cele mai vulnerabile persoane afectate de cutremurele majore de luni, transmite dpa, potrivit agerpres.

Convoiul foloseşte punctul de trecere a frontierei Bab al-Hawa, potrivit unor surse ONU.

Citeşte şi: Cine și ce i-a garantat lui Volodimir Zelenski – Black News

Până acum, camioanele nu au putut ajunge la Bab al-Hawa din cauza şoselelor avariate, însă, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, acestea au fost reparate parţial.

Şi înainte de cutremur, punctul de trecere de la Bab al-Hawa era o legătură vitală pentru circa 4,5 milioane de oameni în zonele din nord-vestul Siriei necontrolate de guvernul de la Damasc, în urma războiului civil în desfăşurare.


Potrivit ONU, 90% din locuitorii de acolo erau deja dependenţi de ajutor umanitar înainte de cutremur.

Regiunea găzduieşte milioane de persoane refugiate, unele chiar de mai multe ori, de luptele din Siria. Aceşti oameni suferă, printre altele, de malnutriţie, holeră, vremea friguroasă de iarnă şi, acum, de consecinţele seismelor recente.

Bab al-Hawa este singura trecere deschisă din cele patru iniţiale dinspre Turcia spre nordul Siriei.

Citește și: Alcool și delapidare: cum a eşuat grupul Mozart, care se consideră rivalul lui Wagner în Ucraina – Black News

Anterior cutremurelor, guvernul sirian dorea ca ajutorul umanitar să treacă doar prin zonele pe care le controlează, pentru a-i priva pe rebelii din nord de resurse suplimentare.

Această abordare a provocat temeri că guvernul ar putea opri ca ajutorul umanitar pentru victimele seismului să ajungă în zonele controlate de rebeli, scrie dpa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.