StiripesurseDiasporaŞase răniţi uşor la prima eliberare a taurilor de San Fermin

Şase răniţi uşor la prima eliberare a taurilor de San Fermin

Publicat:

Şase persoane au fost rănite uşor, vineri, în prima zi a eliberării taurilor la celebra sărbătoare San Fermin, la Pamplona, care atrage anual turişti din întreaga lume în acest oraş din nordul Spaniei, anunţă Crucea Roşie, relatează AFP, scrie news.ro

”Şase persoane au fost trasnferate” la spital, a anunţat la televiziunea publică spaniolă un purtător de cuvânt al organizatorilor, Jose Aldaba.

Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

Aceste răniri ”nu par grave”, a precizat el, evocând ”contuzii” la faţă, braţe sau picioare.

În timpul acestor festivităţi – care au loc anual de la 6 la 15 iulie -, sute de alergători temerari, care poartă o cămaşă sau un tricou albe şi o eşarfă roşie, încearcă în fiecare dimineaţă, la ora locală 8.00 (9.00, ora României), timp de opt zile, să se apropie cât mai mult posibil de şase tauri de luptă, într-o cursă de 850 de metri, pe străzile înguste şi pavate ale oraşului.


Imortalizată în 1926 de către Ernest Hemingway, în “The Sun Also Rises”, sărbătoarea de San Fermin atrage turişti din întreaga lume.

Eliberarea taurilor – ”encierros” – face anual zeci de răniţi, iar uneori morţi.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

Începând din 1911, de când a început să se compileze date, cel puţin 16 alergători au murit.

Ultimul deces a avut loc în 2009, când un taur l-a străpuns cu cornul pe un tânăr spaniol în vârstă de 27 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.