StiripesurseCultură și MediaDiverseScandal pe Wikipedia: Un compozitor cvasinecunoscut, în centrul celei mai mari...

Scandal pe Wikipedia: Un compozitor cvasinecunoscut, în centrul celei mai mari operațiuni de autopromovare din istoria platformei

Publicat:

Un voluntar dedicat Wikipedia a descoperit ceea ce ar putea fi „cea mai mare operațiune de autopromovare din istoria site-ului”, care a implicat peste un deceniu de activitate și sute de conturi, relatează ArsTechnica.

În centrul scandalului se află David Woodard, un compozitor american despre care majoritatea utilizatorilor nu au auzit niciodată, dar care, pentru o scurtă perioadă, a ocupat locul întâi în topul articolelor Wikipedia traduse în cele mai multe limbi… nu mai puțin de 335!

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Un nume surprinzător pe primul loc

În mod obișnuit, articolele traduse în cele mai multe limbi sunt despre țări. Turcia (332), SUA (327) și Japonia (324) conduc clasamentul. Însă Woodard a reușit să depășească aceste articole printr-o rețea complexă de conturi, creând articole în aproape toate limbile disponibile pe platformă, inclusiv în limbi construite sau mai puțin cunoscute, cum ar fi Nahuatl sau Kirundi.

Woodard este cunoscut și pentru proiectele sale controversate. În 2001, a compus un „prequiem” pentru Timothy McVeigh, autorul atentatului cu bombă din Oklahoma City, cu scopul declarat de a ajuta sufletul acestuia să „ajungă în Rai”.


De asemenea, a încercat să „salveze” Nueva Germania, o colonie germană din Paraguay fondată în anii 1880, promițând o „oază ariană” în junglă, un proiect încărcat de simbolism istoric și ideologic.

Investigația

Editorul Wikipedia cunoscut sub pseudonimul „Grnrchst” a descoperit o rețea de conturi care, din 2015, a inserat numele lui Woodard în aproape 100 de articole, apoi a creat articole complete despre el în zeci de limbi între 2017 și 2019. Activitatea a fost reluată în 2021, în ceea ce a implicat IP-uri din întreaga lume și 183 de articole noi până în 2025.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Potrivit investigatorului, aceste articole erau menite să răspândească informații și imagini despre Woodard, ascunzând originea lor, cel mai probabil prin traduceri automate. „Cred că David Woodard sau cineva apropiat lui a operat acest network pentru o autopromovare de-a dreptul cinică”, a declarat Grnrchst.

Wikipedia a eliminat 235 de articole

După raportul publicat, Wikipedia a eliminat 235 de articole despre Woodward, și a interzis numeroase conturi implicate. În prezent, mai rămân doar 20 de articole despre Woodard, fără a menționa controversele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Robbie Williams intră în lumea fotbalului. Va sponsoriza un club de fotbal englez

Cântărețul britanic Robbie Williams a fost desemnat ambasador al fundației caritabile a clubului Port Vale și va deveni sponsor principal pe tricourile echipei în...

O companie a prezentat un robot umanoid care spală vase. Ulterior s-a aflat că era un om mascat

  O companie de software a prezentat un videoclip cu un robot umanoid care spală vase. Mișcările robotului au fost atât de naturale încât...

Cum să ții melci departe de căpșuni folosind un singur obiect natural

Soiurile de căpșuni de la mijlocul spre sfârșitul sezonului vor da roade curând, iar grădinarii sunt sfătuiți să folosească un singur obiect natural pentru...

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.