StiripesurseDiasporaScandal politic în Spania după o anchetă privind aprobarea unei manifestaţii...

Scandal politic în Spania după o anchetă privind aprobarea unei manifestaţii feministe în plină epidemie de coronavirus

Publicat:

Guvernul spaniol a fost nevoit să dea explicaţii miercuri despre o mare manifestaţie feministă desfăşurată la Madrid pe 8 martie, în plină epidemie de coronavirus, după publicarea unui raport în care Garda Civilă critică autorizarea acelei manifestaţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

În timp ce Spania a început o perioadă de zece zile de doliu naţional în memoria celor peste 27.000 de victime ale pandemiei, ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska a stârnit reacţii vehemente pentru decizia sa de a-l destitui pe colonelul care a supervizat acest raport.

Citește și : Predarea profesorului român ÎNCHIS în China a fost amânată de trei ori din cauza pandemiei

Partidul Popular (PP), de opoziţie, a cerut demisia ministrului. ”Vă cerem să daţi socoteală pentru a fi subminat independenţa justiţiei în ancheta asupra posibilelor delicte la manifestaţia din 8 martie, unde mii de vieţi au fost puse în pericol”, a declarat în faţa parlamentului liderul acestei formaţiuni, Pablo Casado.

Totul a început odată cu ancheta deschisă de un judecător de la Madrid în urma plângerii formulate de o persoană fizică privind gestionarea pandemiei într-una dintre ţările cu cei mai mulţi morţi în urma coronavirusului.


Judecătorul l-a citat la o audiere pe 5 iunie pe prefectul regiunii Madrid, socialistul José Manuel Franco, cel care a autorizat manifestaţia de pe 8 martie. Conform raportului Gărzii Civile, prefectura ”era conştientă de pericolul pe care-l prezenta” o manifestaţie de masă pe 8 martie, cu puţin timp înaintea impunerii pe 14 martie a măsurilor de izolare menite să stopeze propagarea noului coronavirus.

În raport este criticat şi directorul Centrului de Alerte şi Urgenţe Sanitare, epidemiologul Fernando Simon, care nu a dat nicio recomandare împotriva desfăşurării acelei manifestaţii, deşi pe 6 martie i-a transmis unui responsabil al comunităţii evanghelice spaniole că ”în niciun caz” aceasta nu va putea să-şi organizeze un congres.

În final peste o sută de mii de persoane au participat la manifestaţii la Madrid şi în alte oraşe spaniole pe 8 martie, la fel ca în fiecare an de ziua internaţională a femeii. Numeroşi membri ai guvernului condus de socialistul Pedro Sanchez, guvern ce se revendică a fi unul feminist, au participat la aceste manifestaţii, trei dintre ei fiind la scurt timp apoi testaţi pozitiv pentru COVID-19.

În replică, Fernando Simon a susţinut că efectul manifestaţiei de la Madrid asupra răspândirii coronavirusului a fost ”marginal”, întrucât în acelaşi weekend a avut loc un meci de fotbal, metroul a continuat să circule normal, iar partidul de extremă dreapta Vox a desfăşurat la rândul său un miting, mai mulţi responsabili ai acestei formaţiuni contactând şi ei virusul.

La rândul său, ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska, care luni l-a demis pe comandantul Gărzii Civile, colonelul Diego Pérez de los Cobos, care a condus redactarea raportului, a susţinut că nu a avut acces la acest raport trimis judecătorului şi că înlocuirea şefului Gărzii Civile face parte din înnoirea conducerii acestei instituţii.

”Nu a existat o ingerinţă (a executivului) într-o altă putere a statului şi nu va exista cât timp voi fi ministru de interne”, a spus el în faţa deputaţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.