StiripesurseDiasporaSCANDAL în Uniunea Europeană pe permanentizarea cotelor de de refugiați. Grecia...

SCANDAL în Uniunea Europeană pe permanentizarea cotelor de de refugiați. Grecia protestează vehement

Publicat:

Grecia a afirmat miercuri că respingerea de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a cotei obligatorii de refugiaţi este “inoportună” şi nu are nicio speranţă să fie acceptată la summitul UE din această săptămână, relatează AFP. 

“Donald Tusk a făcut o declaraţie inoportună şi inutilă în privinţa cotei de refugiaţi şi nu cred că propunerea sa are vreo şansă de a fi adoptată”, a declarat premierul grec, Alexis Tsipras, miercuri, în ajunul unei întâlniri europene de două zile.

“Nu vom accepta nicio frază din concluziile (summitului) care nu se referă la împărţirea în mod egal (a greutăţii)” pe care o reprezintă acordarea de îngrijiri migranţilor care sosesc în Europa, a adăugat Alexis Tsipras.

Într-o notă adresată celor 28 de state membre ale UE, Donald Tusk a subliniat că dezbaterea din jurul posibilităţii de a introduce cote obligatorii de relocare a refugiaţilor “se dovedeşte foarte conflictuală” şi a calificat atenţia care i-a fost consacrată ca “disproporţionată”.

În acest sens, problema cotelor obligatorii s-a dovedit “ineficientă”, în opinia sa.


Cotele obligatorii introduse în 2015 cu majoritate calificată pentru a primi refugiaţi ajunşi în Italia şi Grecia s-au dovedit dificil de pus în aplicare.

De altfel, ele se află la originea unei fracturi profunde cu mai multe ţări din Europa de Est care au refuzat să primească refugiaţi prin intermediul acesteia, încât trei dintre ele (Ungaria, Polonia şi Cehia) au fost trimise săptămâna trecută de Comisie în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Planurile Comisiei Europene vizând să introducă un mecanism permanent de repartiţie pentru toate crizele viitoare au fost blocate timp de mai multe luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.