StiripesurseDiasporaScholz califică drept 'ridicolă' acuzaţia Putin privind 'ambiţiile imperialiste' ale NATO

Scholz califică drept ‘ridicolă’ acuzaţia Putin privind ‘ambiţiile imperialiste’ ale NATO

Publicat:

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, a calificat joi drept “ridicolă” acuzaţia preşedintelui rus Vladimir Putin, care a estimat miercuri că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) are “ambiţii imperialiste”, informează AFP, potrivit agerpres

“Sincer, este destul de ridicol. NATO este o alianţă de apărare. Ea nu este o ameninţare pentru nimeni”, a declarat Scholz în timpul unei conferinţe de presă la finalul summitului NATO de la Madrid.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

“Mai degrabă Putin este cel care a făcut din imperialism scopul politicii sale”, afirmând că “ţările vecine” Rusiei “făceau parte din ţara sa”, a adăugat cancelarul federal german. “Asta (chiar) este imperialism şi asta nu poate fi denumit altfel”, a subliniat el.

“Ţările lidere ale NATO vor să-şi afirme hegemonia, ambiţiile imperiale”, a denunţat miercuri seara Vladimir Putin în timpul unei vizite la Aşgabat, capitala turkmenă. “Apelul adresat Ucrainei de a continua luptele şi a refuza negocierile nu face decât să confirme ipoteza noastră că Ucraina şi binele poporului ucrainean nu sunt obiectivul Occidentului şi NATO, ci un mijloc de a-şi apăra propriile interese”, a adăugat Putin.


Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.