StiripesurseSintezeO scrisoare adresată de Richard Wagner unui intelectual francez va fi...

O scrisoare adresată de Richard Wagner unui intelectual francez va fi scoasă la licitaţie în Israel

Publicat:

O scrisoare adresată de Richard Wagner unui intelectual francez, în care faimosul compozitor îşi avertizează interlocutorul cu privire la “influenţa” evreilor asupra mediului cultural, va fi scoasă la licitaţie marţi în Israel, unde reprezentaţiile operelor acestui compozitor german sunt boicotate, notează AFP, potrivit agerpres.

Wagner (1813-1883), ale cărui lucrări impregnate de naţionalism au fost adoptate în secolul XX de către Al Treilea Reich, a fost compozitorul preferat al lui Hitler.

Citește și : Armenia : Premierul Serzh Sarksyan refuză să demisioneze; liderul demonstranţilor, reţinut

Datată 25 aprilie 1869, această scrisoare adresată filosofului, poetului şi criticului Edouard Schuré, vorbeşte despre receptarea pamfletului compozitorului “Iudaismul în muzică”, publicat iniţial în 1850 sub pseudonim.

“Francezul ştie foarte puţine despre evrei”, îi scrie Wagner prietenului său, care locuia în oraşul elveţian Lucerna, afirmând că asimilarea evreilor în societatea franceză îi împiedică pe francezi să vadă “influenţa corozivă a spiritului evreiesc asupra culturii moderne”.


Moştenirea muzicală şi artistică a lui Wagner este impregnată de antisemitism, misoginism şi de idei pre-naziste despre puritatea rasială, deşi compozitorul a murit în 1883, cu mult înainte de apariţia nazismului.

În Israel, deşi nu există nici o lege care să interzică reprezentaţiile operelor lui Wagner, muzicienii preferă să nu le interpreteze.

Citește și : Macron a discutat cu Abbas despre situaţia din Palestina înainte de vizita sa la Washington

Meron Eren, co-fondator şi proprietar al casei de licitaţii Kedem, organizatoarea evenimentului, a declarat pentru AFP că este pentru prima dată când vinde un obiect care a aparţinut lui Wagner.

“Dacă Wagner ar şti că un evreu bărbos din Ierusalim face afaceri cu scrisoarea lui, s-ar răsuci în mormânt”, a glumit el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.