StiripesurseDiasporaSe schimbă împărţeala? Preşedintele CE va propune un buget diminuat al...

Se schimbă împărţeala? Preşedintele CE va propune un buget diminuat al UE

Publicat:

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va propune un buget plurianual al UE uşor diminuat faţă de propunerea Comisiei Europene, în schimb va susţine menţinerea sumei de 750 de miliarde de euro propusă de executivul european pentru fondul de redresare economică post-pandemie, a declarat joi un oficial european citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Un buget plurianual mai modest pentru perioada 2021-2027 este menit să convingă grupul de ţări adepte ale politicilor fiscale şi bugetare mai riguroase (Austria, Danemarca, Olanda şi Suedia) să accepte fondul european de redresare în forma propusă, aceste ţări dorind o pondere mai mare a împrumuturilor în raport cu subvenţiile. Propunerea Comisiei are în vedere 500 de miliarde de euro subvenţii şi numai 250 de miliarde euro împrumuturi.

Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

”Este ceva tactic, trebuie să găsim un echilibru. Încă mai avem un drum lung de parcurs”, a spus acel oficial european, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, întrucât este implicat în negocieri. Potrivit acestuia, Charles Michel va propune un buget cuprins între 1.050 de miliarde de euro şi 1.094 de miliarde de euro, în timp ce propunerea Comisiei Europene este 1.100 de miliarde de euro, respectiv 1,07% din venitul naţional brut al statelor membre, dar cele patru state reticente doresc limitarea acestui buget la 1% din venitul naţional brut.

Conform propunerii lui Charles Michel, statele contributoare nete ar urma să poată beneficia în continuare de rabaturi, deşi ieşirea britanicilor din UE a lăsat un gol în bugetul comunitar.


Cu toate că diminuarea acestui buget ar limita ambiţiile europene în numeroase domenii, un acord asupra fondului european de redresare ar avea o valoare economică şi simbolică mai mare pentru un bloc comunitar acuzat că a reacţionat prea lent în faţa pandemiei COVID-19.

După un prim summit neconcludent în iunie, şefii de stat sau de guvern din ţările UE vor avea pe 17 iulie încă un summit pentru a se pronunţa pe tema propunerii Comisiei Europene de a crea o capacitate de împrumut de maxim 750 de miliarde de euro, bani care să fie acordaţi sub formă de subvenţii şi împrumuturi statelor UE – cu precădere celor care au fost cele mai afectate de pandemie, precum Italia sau Spania – şi care să fie rambursaţi creditorilor într-un interval de 30 de ani începând din anul 2028.

Charles Michel, care conduce summiturile europene, a discutat separat cu liderii celor 27 de state membre şi va prezenta propunerile sale săptămâna viitoare, în speranţa că şefii de stat sau de guvern vor ajunge la o înţelegere în timpul summitului. Un acord asupra fondului european de redresare şi asupra bugetului plurianual necesită unanimitatea Celor 27.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

Pentru crearea fondului de redresare statele membre trebuie să depăşească divergenţele ce privesc sumele alocate planului, durata acestuia, raportul între împrumuturi şi subvenţii, criteriile de repartiţie a acestora între state, modalităţile de rambursare a sumelor din acest fond ce vor fi constituite din bani atraşi de executivul comunitar de pe pieţele financiare, precum şi delicata problemă a condiţionalităţii, adică reformele cerute în schimbul accesării banilor.

Comisia Europeană a atenţionat că accesarea sumelor prevăzute în fondul de redresare va fi legată de reforme economice corelate în special cu agenda europeană privind mediul şi digitalizarea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.