StiripesurseDiasporaSebastian Kurz demisionează din funcția de cancelar, pe fondul unor acuzaţii...

Sebastian Kurz demisionează din funcția de cancelar, pe fondul unor acuzaţii de corupţie

Publicat:

Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz, suspectat că ar fi implicat într-o afacere de corupţie, şi-a anunţat demisia sâmbătă seara, informează AFP, potrivit agerpres

“Vreau să mă retrag pentru a pune capăt blocajului, a evita haosul şi a asigura stabilitatea”, a declarat el reporterilor din Viena, potrivit Reuters.

Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

Kurz a indicat totodată că-l propune pe ministrul de externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră, drept succesor al său.

De la anunţarea miercuri de către parchet a deschiderii unei anchete care-l vizează în urma unor acuzaţii de corupţie, Kurz a fost presat să se retragă.


Liderul în vârstă de 35 de ani refuzase până acum acest gest, denunţând acuzaţiile drept “fabricate”, însă Verzii, partenerii juniori ai conservatorilor la guvernare, şi-au intensificat în ultimele zile criticile la adresa sa.

Vineri, vicecancelarul Werner Kogler, liderul ecologiştilor, a declarat că Sebastian Kurz “nu mai este apt să-şi exercite funcţiile”, după discuţii cu liderii celorlalte partide.

Se crede că Sebastian Kurz a folosit în trecut fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire media favorabilă.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

Potrivit acuzaţiilor, între 2016 şi 2018, articole elogioase şi sondaje de opinie “parţial manipulate” au fost publicate în schimbul achiziţionării de spaţiu publicitar de către Ministerul Finanţelor, condus la acea vreme de către conservatori.

Kurz şi alţi nouă suspecţi, precum şi trei organizaţii, sunt cercetaţi pentru diverse infracţiuni legate de acest caz. Au fost efectuate percheziţii, în special la sediul Partidului conservator ÖVP şi la cancelarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.