StiripesurseȘtirile zileiSecretarul american al Trezoreriei şi vicepremierul chinez urmează să se întâlnească...

Secretarul american al Trezoreriei şi vicepremierul chinez urmează să se întâlnească miercuri la Davos

Publicat:

Înalţi responsabil în domeniul economiei ai primelor două puteri mondiale, secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen şi vicepremierul chinez Liu He, urmează să se întâlnească miercuri la Davos, a declarat luni un oficial american, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Întrevederea prevăzută în staţiunea elveţiană cu ocazia Forumului Economic Mondial va fi prima întâlnire fizică dintre aceşti doi înalţi oficiali de la preluarea mandatului, după trei convorbiri efectuate de la distanţă, a precizat responsabilul Trezoreriei.

Citește și : Administraţia Biden pregăteşte o potenţială vânzare de avioane de luptă F-16 către Turcia

“Aceştia vor face schimb de opinii cu privire la evoluţiile macroeconomice, precum şi subiecte economice şi vor intensifica relaţiile de comunicare dintre China şi Statele Unite”, a adăugat oficialul american.

Aceasta întrevedere survine în special celei dintre preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping, în noiembrie, la Bali.


Citește și : Două atacuri cu mașini capcană în Somalia; cel puțin un mort și șase răniți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.