StiripesurseExterneSecuritatea naţională a Regatului Unit este 'în pericol', trage un semnal...

Securitatea naţională a Regatului Unit este ‘în pericol’, trage un semnal de alarmă fostul secretar general al NATO

Publicat:

Un fost secretar general al NATO, laburistul britanic George Robertson, denunţă vehement lipsa investiţiilor Regatului Unit în apărare, care pune securitatea naţională ”în pericol”, apreciind că Războiul din Iran este necesar să fie considerat un ”semnal de alarmă”, relatează AFP.

”Suntem prost pregătiţi (…). Suntem atacaţi. Nu suntem în siguranţă (…). Securitatea naţională şi siguranţa Regatului Unit sunt în pericol”, îşi exprimă îngrijorarea fostul ministru britanic al Apărării (1997-1999), potrivit unor fragmente publicate de Financial Times (FT) şi BBC dintr-un discurs pe care urmează să-l susţină marţi seara la Salisbury (sud), potrivit stiripesurse.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Fostul secretar general al NATO (1999-2004) şi membru al Paritdului Laburist (Labour) al premierului Keir Starmer denunţă ”o complezenţă corozivă a clasei politice britanice”.

”Vorbim în zadar de riscuri, ameninţări, semnale de alertă evidente, dar nici măcar o dezbatere naţională cu privire la apărare nu poate fi lansată”, adaugă acest membru al Camerei Lorzilor.


El îl acuză pe Keir Starmer de faptul că ”nu este dispus să facă investiţiile necesare”.

Guvermul laburist a prevăzut să-şi publice în toamna lui 2025 planul de investiţii pe o perioadă de zece ani în domeniul apărării, însă acesta a fost amânat neîncetat.

George Robertson, autorul Revizuirii Strategică a Apărării, publicată în 2025, în vederea unei modernizări a armatei britanice, îi acuză de ”vandalism” pe ”experţii nemilitari” de la Ministerul Finanţelor.

Războiul din Orientul Mijlociu trebuie să fie considerat, în opinia sa, un ”semnal de alarmă” care să împingă Guvernul la acţiune.

Acest conflict a dat la iveală limitele Marinei Regale britanice (Royal Navy), în contextul în care regatul a trimis tardiv un singur distrugător la Marea Mediterană pentru a proteja bazele britanice din Cipru, dintre care una a fost atinsă de dronă iraniană.

Citește și: Ce spun experții despre ieșirea R. Moldova din CSI

Keir Starmer s-a angajat să crească cheltuielile cu apărarea la 2,5% din PIB până în 2027 şi până la 3% după 2029, în urma unor presiuni exercitate de către Statele Unite asupra Europei să contribuie mai mult la propria apărare.

”Implementăm Revizuirea Strategică a Apărării pentru a face faţă ameninţărilor cu care ne confruntăm”, a comentat un purtător de cuvânt al Guvernului, care a dat asigurări că planul de investiţii în apărare va fi publicat ”cât mai curând posibil”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.