StiripesursePoliticăŞedinţa plenară din Parlament continuă azi

Şedinţa plenară din Parlament continuă azi

Publicat:

Deputații continuă ședința plenară a Parlamentului de ieri, 12 decembrie. Printre proiectele incluse pe ordinea de zi se regăsesc și trei proiecte de armonizare a legislației naționale cu legislația UE.
Potrivit unui comunicat al Legislativului, acestea se referă la asociatul unic, procedura luării în custodie publică a străinilor, politica sectorului acvaculturii și organizarea pieței produselor pescărești de acvacultură.

De asemenea, deputații vor mai dezbate modificările referitoare la politica fiscală și vamală, precum și ratificarea grantului de 12 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru reparația coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari.

La fel, vor fi examinate inițiativa privind majorarea alocației lunare de stat pentru victimele represiunilor politice, dar și proiectul de lege cu privire la Curtea Constituțională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce a spus Zelenski de România la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a menţionat România în discursul rostit la reuniunea Consiliului European. „Pentru Ucraina, a fi un bun vecin nu a fost niciodată...

UE pregătește impunerea de taxe vamale asupra autovehiculelor hibride reîncărcabile din China

Comisia Europeană intenționează să impună taxe compensatorii asupra autoturismelor hibride chinezești, a relatat vineri publicația germană Handelsblatt, citând oficiali de rang înalt ai UE...

9 obiective stabilite de Trump în războiul cu Iranul – și cum a ajuns să le rateze pe toate

În dorința sa disperată de a încheia rapid un acord și de a ieși din război, Trump a redus, a abandonat sau a renunțat...

UE vrea să se apropie de Rusia pentru reluarea dialogului politic și negocierilor privind

Uniunea Europeană a activat deja procesul de reluare a dialogului cu Rusia. Bruxelles-ul a deschis canale de comunicare cu Kremlinul pentru a explora posibilitatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.