StiripesurseDiasporaŞefa diplomaţiei britanice intenţionează să prezinte un proiect legislativ pentru modificarea...

Şefa diplomaţiei britanice intenţionează să prezinte un proiect legislativ pentru modificarea Protocolului nord-irlandez

Publicat:

Ministrul de externe britanic Liz Truss a anunţat marţi că intenţionează să prezinte în săptămânile următoare un proiect legislativ pentru a opera modificări în Protocolul privind Irlanda de Nord, document anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează Reuters, potrivit agerpres.

”Anunţ intenţia noastră de a introduce în săptămânile următoare legislaţie pentru a face schimbări în protocol”, a declarat Liz Truss în parlamentul de la Londra.

Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

Ea a precizat că preferă o soluţie negociată cu Uniunea Europeană şi a promis că va continua discuţiile cu negociatorul-şef al UE în acest dosar, Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, pe care l-a invitat la Londra cât mai curând posibil.

Potrivit reprezentantei Regatului Unit, soluţia legislativă pe care ea o are în vedere nu înseamnă renunţarea la Protocolul nord-irlandez sau la obligaţiile internaţionale ale Londrei.


Şefa diplomaţiei britanice a explicat că noua legislaţie va implica un regim de reglementare dual menit să asigure transportul mărfurilor către Irlanda de Nord.

”Legea va înlătura barierele normative pentru mărfurile fabricate la standardele Regatului Unit care sunt vândute în Irlanda de Nord. În noul regim de reglementare dual, companiile vor putea alege între îndeplinirea standardelor Regatului Unit sau ale UE”, a adăugat Liz Truss.

Pe de altă parte, ministrul de externe britanic a anunţat că Londra propune un mecanism alternativ de arbitraj care să înlocuiască rolul Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în Irlanda de Nord.

”Cu privire la CJUE, soluţia noastră este de a exista un mecanism de arbitraj de tipul celui pe care îl avem în TCA (Acordul de cooperare şi comerţ UE-Regatul Unit) mai degrabă decât să avem CJUE drept arbitru final”, a precizat ea.

La jumătatea săptămânii trecute, Regatul Unit a informat că nu se va abţine de la adoptarea unor măsuri pentru a soluţiona tensiunile comerciale post-Brexit din Irlanda de Nord, după ce în ajun Uniunea Europeană a făcut un apel la ”creativitate şi hotărâre” din partea Londrei pentru soluţionarea diferendului referitor la Protocolul nord-irlandez.

Truss explica atunci că propunerile Bruxellesului nu au reuşit să trateze problema esenţială referitoare la controlul transportului de mărfuri între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord.

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic, a afirmat în urmă cu o săptămână că Londra ar trebui să dea dovadă de ”creativitate şi hotărâre” pentru a soluţiona diferendul referitor la Protocolul privind Irlanda de Nord în loc să ameninţe cu acţiuni unilaterale.

Regatul Unit ameninţase voalat Bruxellesul că ar putea acţiona unilateral.

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Protocolul nord-irlandez stipulează că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Totuşi, guvernul de la Londra încearcă să renegocieze înţelegerea cu Bruxellesul, susţinând că au apărut disfuncţionalităţi în transportul unor mărfuri către Irlanda de Nord şi ameninţând chiar cu activarea măsurilor de salvgardare, prevăzute în acord, dacă UE nu va accepta modificarea textului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.