StiripesurseDiasporaŞefa diplomaţiei europene cere companiei ruse Gazprom "să-şi respecte obligaţiile contractuale"...

Şefa diplomaţiei europene cere companiei ruse Gazprom “să-şi respecte obligaţiile contractuale” cu Ucraina

Publicat:

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, aflată luni în vizită oficială la Kiev, i-a cerut companiei ruse Gazprom “să-şi respecte obligaţiile contractuale”, după refuzul gigantului rus de a-şi relua livrările de gaz spre Ucraina, informează AFP.

Mogherini a anunţat că a abordat cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko “recenta decizie a Gazprom de a-şi suspenda livrările preplătite spre Ucraina”. “Ne-am pus de acord asupra faptului că Gazprom trebuie să-şi respecte obligaţiile contractuale”, a continuat ea, în timpul conferinţei de presă susţinute alături de şeful statului ucrainean, reiterând că UE este “gata” să servească drept mediator între Kiev şi Moscova în acest nou litigiu, potrivit agerpres.

“Consultări foarte intense” au avut loc “în ultimele zile”, în special cu participarea comisarului european pentru Energie, Maros Sefcovic, a declarat Mogherini mai târziu în timpul zilei de luni, în cadrul unei întâlniri cu studenţi la Kiev, refuzând să facă mai multe precizări.

Citește și : Siria : Peste 1.000 de persoane au nevoie de evacuare medicală de urgenţă în Ghouta (ONU)

Acest nou conflict între Ucraina şi Rusia pe tema gazelor a izbucnit la 1 martie, în urma unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Stockholm care obliga Gazpromul la plata a 2,56 de miliarde de dolari către operatorul de gaz ucrainean Naftogaz, pentru a pune capăt tuturor litigiilor dintre cele două părţi. Verdictul a provocat furia companiei Gazprom, care a refuzat să-şi reia livrările care erau prevăzute şi a anunţat că vrea să rupă contractul său cu Ucraina, în vigoare până în 2019.


Cele două ţări au trecut deja prin mai multe “războaie ale gazului” între 2005 şi 2009, dintre care unele au dat peste cap livrările ruse în mai multe ţări europene, livrări din care o parte, din ce în ce mai mică, tranzitează teritoriul Ucrainei.

Kievul şi Moscova sunt în stare de conflict după instalarea la putere, la Kiev, a forţelor prooccidentale, ca urmare a revoltei Maidan în iarna lui 2014 şi a înlăturării de la putere a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.

Această revoltă a fost urmată de anexarea, în martie 2014, a Peninsulei Crimeea de către Rusia şi de declanşarea unui conflict armat în estul Ucrainei, între separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, şi forţele Kievului, conflict soldat cu peste 10.000 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.