StiripesurseDiasporaŞefa diplomaţiei germane cere 'eliberarea imediată' a filantropului turc Osman Kavala,...

Şefa diplomaţiei germane cere ‘eliberarea imediată’ a filantropului turc Osman Kavala, condamnat la închisoare pe viaţă

Publicat:

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a cerut luni “eliberarea imediată” a filantropului turc Osman Kavala, condamnat la închisoare pe viaţă de un tribunal din Istanbul, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

“Ne aşteptăm ca Osman Kavala să fie eliberat imediat”, a declarat ministrul de externe al Germaniei într-un comunicat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) “i-a cerut Turciei să facă aceasta”, a adăugat Annalena Baerbock.

Citește și :  Macron pe primul loc în scrutinul prezidenţal din Franţa (sondaje)

Mecena turc Osman Kavala a fost condamnat luni, la Istanbul, la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate, fiind acuzat că a încercat să răstoarne guvernul de la Ankara. Osman Kavala, care a negat întotdeauna acuzaţiile formulate împotriva sa, se află de patru ani şi jumătate într-o închisoare de maximă securitate la Silivri, lângă Istanbul.

Şapte coacuzaţi, care au compărut în acelaşi timp cu editorul şi miliardarul de 64 de ani, au fost condamnaţi la 18 ani de închisoare, pentru că l-au sprijinit.


Din 2019, CEDO cere repunerea lui Osman Kavala în libertate, iar la începutul lui februarie Consiliul Europei a sesizat din nou această instanţă. Procedura, care trenează, ar putea face ca Turcia să-şi piardă dreptul de veto şi poate duce chiar la expulzarea ei din această structură la care a aderat în 1950.

Însă Turcia denunţă o “atingere la adresa independenţei procedurii judiciare”.

Cazul lui Osman Kavala a devenit emblematic după ce toamna trecută în jur de zece ambasadori au cerut eliberarea lui, declanşând o criză diplomatică. Preşedintele Erdogan i-a ameninţat iniţial cu expulzarea, înainte de a face un pas înapoi.

Citește și : Ucraina acuză Rusia de lipsa de coridoare umanitare din oraşul-port Mariupol

Potrivit Amnesty International, condamnarea lui Osman Kavala şi altor coacuzaţi constituie o lovitură devastatoare dată justiţiei şi drepturilor omului. Într-un comunicat, directorul pentru Europa al Amnesty, Nils Muiznieks, a declarat că verdictul tribunalului a sfidat orice logică şi că autorităţile turce au eşuat în repetate rânduri să prezinte vreo dovadă pentru aceste acuzaţii lipsite de fundament.

“Acest verdict injust arată că procesul asupra Mişcării Gezi a fost doar o tentativă de a reduce la tăcere vocile independente”, a subliniat Muiznieks, potrivit Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.