StiripesurseExterneŞefa Human Rights Watch: Întoarcerea lui Trump la Casa Albă ameninţă...

Şefa Human Rights Watch: Întoarcerea lui Trump la Casa Albă ameninţă libertăţile în SUA şi în lume

Publicat:

Revenirea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, la Casa Albă, săptămâna viitoare, ameninţă libertăţile în ţară şi în lume, a declarat joi şefa Human Rights Watch (HWR), Tirana Hassan.

Aceasta a avertizat că al doilea mandat al acestuia ar putea fi mai dăunător decât primul, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Comentariile Tiranei Hassan, directorul executiv al grupului independent pentru drepturile omului, cu sediul la New York, vin în contextul în care organizaţia îşi lansează Raportul mondial care analizează practicile în materie de drepturi din peste 100 de state.

„Primul mandat al administraţiei Trump ne-a arătat de ce sunt capabili şi, în special, a arătat lipsa lor de angajament faţă de drepturile omului”, a declarat Hassan pentru Reuters înainte de lansarea raportului anual.


„Dar Proiectul 2025 şi declaraţiile pe care le-am auzit de la preşedintele (viitor) au început deja să demonstreze că va exista un atac total, în esenţă asupra drepturilor imigranţilor”, a spus ea, referindu-se la un set de propuneri politice conservatoare şi la planurile de a lansa o operaţiune de expulzare în masă a imigranţilor.

Hassan, o avocată australiană care a reprezentat solicitanţi de azil, a explicat că tonul dat de administraţia Trump ar putea încuraja autocraţii din întreaga lume să adopte politici represive.

Ea a criticat, de asemenea, politicile preşedintelui care îşi încheie mandatul, Joe Biden, pentru furnizarea de arme Israelului în războiul din Gaza, în ciuda a ceea ce ea a numit dovezi clare că acestea erau folosite pentru a comite atrocităţi. O încetare a focului între Israel şi Hamas a fost anunţată miercuri, dar încă nu a fost aprobată de cabinetul isralian.

„2024 nu a fost un moment de mândrie pentru administraţia în exerciţiu”, a declarat Hassan pentru Reuters, spunând că eşecul de a-i proteja pe civilii din Gaza şi furnizarea de arme au lăsat o „pată” pe moştenirea politică a lui Biden.

Luna trecută, HRW a declarat că Israelul a comis un act de genocid prin privarea Fâşiei Gaza de apă, o acuzaţie pe care Israelul o respinge.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Raportul de 546 de pagini publicat joi de HRW arată că, în ultimul an, conflictele şi crizele umanitare au scos la iveală fragilitatea protecţiei internaţionale în locuri precum Sudan, Ucraina şi Haiti.

În 2024, unii lideri autoritari, cum ar fi Vladimir Putin şi liderii din Sahelul african, şi-au înăsprit modul de a conduce, constată raportul, dar în alte părţi a existat rezistenţă la astfel de tendinţe, cum ar fi în Coreea de Sud. „Arată doar că este posibil să te ridici atunci când există un asalt total asupra drepturilor omului”, a punctat Hassan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unicul oraș din România construit în interiorul unui crater vulcanic

Construit în interiorul unui crater vulcanic, singurul oraș de acest fel din România găzduiește un lac care își schimbă culoarea în funcție de temperatură. Cu...

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.