StiripesurseȘtirile zileiȘefa statului a avut o întrevedere cu prim-ministrul Regatului Unit, Keir...

Șefa statului a avut o întrevedere cu prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer

Publicat:

În cadrul vizitei de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer.

Citește și: Șeful IGP: Chișinăul are prioritate în dosarul de extrădare a lui Plahotniuc

Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe parteneriatul economic, sprijinul acordat de Regatul Unit pentru modernizarea Republicii Moldova, precum și pe rolul activ al diasporei moldovenești în dezvoltarea ambelor economii.

Un subiect abordat a fost eliminarea tarifelor vamale pentru mai multe produse moldovenești în 2023, datorită cărora exporturile au înregistrat creșteri semnificative. Spre exemplu, livrările de prune s-au majorat de 15 ori, cele de mere de aproape cinci ori, iar exporturile de struguri au crescut de aproape trei ori. Șefa statului și-a exprimat interesul de a extinde în continuare legăturile economice între cele două țări.

De asemenea, Președinta Sandu a salutat acordul convenit între autoritățile din Republica Moldova și Regatul Unit, care le va permite cetățenilor moldoveni să-și schimbe permisul de conducere cu unul britanic, fără a fi necesară susținerea unor examene suplimentare.


Procedura simplificată de preschimbare a permiselor de conducere a devenit posibilă odată cu semnarea, săptămâna aceasta, a unui Memorandum de Înțelegere între cele două guverne. Documentul prevede că, începând cu 1 august 2025, cetățenii moldoveni care locuiesc în Regatul Unit vor putea solicita conversiunea permisului moldovenesc, în primii cinci ani de reședință, fără a susține un examen teoretic sau practic.

Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat, de asemenea, continuarea sprijinului britanic pentru consolidarea instituțiilor democratice din Moldova și pentru creșterea capacității statului de a răspunde provocărilor regionale.

Agenda Președintei Maia Sandu va continua cu o audiență la Majestatea Sa Regele Charles al III-lea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.