StiripesurseDiasporaŞefa statului croat: Trebuie să recunoaştem că unii compatrioţi 'au comis...

Şefa statului croat: Trebuie să recunoaştem că unii compatrioţi ‘au comis crime’

Publicat:

Şefa statului croat Kolinda Grabar-Kitarovic le-a cerut joi croaţilor “să aibă puterea să recunoască faptul că unii compatrioţi în Bosnia au comis crime şi trebuie făcuţi răspunzători”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Însă “Croaţia nu a fost un agresor”, “nu a atacat pe nimeni” în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), a adăugat Kolinda Grabar-Kitarovic într-o alocuţiune.

Citeşte şi: Coree de Nord a publicat zeci de fotografii de la lansarea ultimei sale rachete intercontinentale

“Ca preşedinte al republicii, doresc să spun clar şi fără echivoc că sentinţa emisă ieri la Haga nu este împotriva Republicii Croaţia sau a populaţiei croate din Bosnia-Herţegovina. Croaţia nu a fost un agresor, ci a făcut tot posibilul pentru supravieţuirea Bosniei Herţegovina ca stat”, a spus Grabar-Kitarovic, citată de agenţia HINA. “Toate ororile care au lovit Croaţia şi Bosnia-Herţegovina îşi aveau sursa în regimul criminal al (preşedintelui sârb) Slobodan Milosevic” la Belgrad, a insistat ea.

Şefa statului croat s-a exprimat a doua zi după condamnarea în apel de către justiţia internaţională a şase foşti lideri croaţi din Bosnia pentru crime de război comise împotriva bosniacilor între 1993 şi 1994. Unul dintre ei, Slobodan Praljak, s-a sinucis miercuri la tribunalul penal internaţional de la Haga după condamnarea sa pentru crime de război.


Citeşte şi: Polonia construieşte cea mai modernă închisoare din Europa

“Vreau să transmit condoleanţe familiei generalului Slobodan Praljak, un bărbat care a preferat să moară decât să trăiască precum un condamnat pentru acte pe care credea ferm că nu le-a comis”, a mai spus şefa statului croat.

Pe de altă parte, deputaţii croaţi au ţinut joi un minut de reculegere în memoria tuturor victimelor de război din Croaţia şi din Bosnia. “Vă cer să aducem un omagiu tuturor civililor care au murit, luptătorilor croaţi ucişi sau dispăruţi, precum şi tuturor victimelor războaielor din Croaţia şi din Bosnia”, a declarat la începutul sesiunii Gordan Jandrokovic, preşedintele parlamentului Croaţiei, ţară membră a Uniunii Europene. “Toate victimele trebuie să rămână pentru totdeauna în conştiinţa noastră colectivă şi moartea generalului Praljak ar trebui să fie ultimul episod al acestor evenimente tragice de război”, a adăugat oficialitatea croată, membru al HDZ (dreapta, de guvernământ).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.