StiripesurseExterneȘeful Băncii Naţionale a Elveţiei demisionează după mai mult de 12...

Șeful Băncii Naţionale a Elveţiei demisionează după mai mult de 12 ani la conducerea instituţiei

Publicat:

Șeful Băncii Naţionale a Elveţiei demisionează după mai mult de 12 ani la conducerea instituţiei

Thomas Jordan, preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), va demisiona la finalul lunii septembrie, a anunţat vineri SNB, după mai mult de 12 ani la conducerea instituţiei, transmit Bloomberg şi Reuters, conform AGERPRES.

Economist educat la Harvard, Thomas Jordan, în vârstă de 61 de ani, este cel mai longeviv preşedinte al Băncii Naţionale a Elveţiei. El a preluat mandatul în ianuarie 2012, într-o perioadă de turbulenţe, provocate de o serie de crize şi de lupta aproape constantă pentru a stopa aprecierea francului elveţian.

În ultimii ani, Jordan a supervizat eforturile de combatere a inflaţiei, preţurile în Elveţia înregistrând un ritm semnificativ mai redus de creştere decât în alte părţi ale lumii. În 2023 a fost implicat în operaţiunea prin care SNB a acordat de urgenţă lichidităţi pentru a sprijini preluarea Credit Suisse de către UBS.

Într-un comunicat, SNB a informat că regretă decizia surpriză a lui Jordan.

“Consiliul de Administraţie regretă profund decizia luată de Thomas Jordan şi îşi exprimă sincere mulţumiri pentru perioada îndelungată în care şi-a manifestat angajamentul deosebit”, se arată în comunicat.


„Va fi extrem de dificil de înlocuit”

Un purtător de cuvânt al SNB nu a dorit să comenteze cine i-ar putea succeda lui Jordan, dar ţinând cont de experienţele precedente, un posibil candidat este vicepreşedintele Martin Schlegel.

“Jordan a făcut o treabă foarte bună şi va fi extrem de dificil de înlocuit. Dar poate finalul erei sale este de asemenea o şansă pentru a extinde luarea deciziilor la SNB”, a apreciat Karsten Junius, economist şef la Bank J. Safra Sarasin în Zurich.

Sub conducerea lui Thomas Jordan, SNB a majorat agresiv dobânzile chiar înainte să o facă Banca Centrală Europeană în 2022 şi, prin urmare, a încheiat perioada de dobânzi negative. Spre finalul anului, SNB ar urma să înceapă reducerea dobânzilor, apreciază analiştii. Următoarea reuniune de politică monetară este în martie.

Deşi plecarea sa este o surpriză, nu este ceva neobişnuit pentru preşedinţii SNB să demisioneze, într-o ţară în care nu există limită de mandat pentru şefii băncii centrale. “Confruntându-mă cu diverse provocări în ultimii ani, acum este momentul potrivit să demisionez”, a declarat Jordan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.