StiripesurseDiasporaȘeful diplomației franceze a ajuns la Bagdad

Șeful diplomației franceze a ajuns la Bagdad

Publicat:

Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian se întâlneşte luni cu lideri irakieni la Bagdad, unde s-au succedat recent numeroşi responsabili, inclusiv şefii diplomaţiei din Iran şi SUA, mari aliaţi ai Irakului, dar inamici între ei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit AFP, Le Drian şi-a început vizita printr-o întâlnire cu premierul Adel Abdel Mahdi, un veteran consensual al politicii irakiene de după regimul lui Saddam Hussein.

Vezi și: Un avion Boeing 707 s-a prăbușit în Iran – FOTO/VIDEO

Adel Abdel Mahdi, francofon, a studiat la universităţi în Franţa.

Le Drian s-a deplasat deja în Irak în august 2017, dar această vizită este prima de la anunţarea, la sfârşitul lui 2017, de către Bagdad a ”victoriei” împotriva grupării Stat Islamic (SI), înlăturată din toate centrele urbane ale ţării, dar care continuă să ameninţe cu atacuri.


Citește și: Donald Trump amenință că va ‘devasta economic’ Turcia

Duminică la Amman, şeful diplomaţiei franceze a apreciat că războiul împotriva SI nu s-a încheiat în Siria. Preşedintele american Donald Trump a anunţat în decembrie 2018 retragerea a 2.000 de militari ai SUA din Siria.

”Războiul nu s-a încheiat” în Siria, a afirmat Le Drian, adăugând că cei care cred că jihadiştii au fost învinşi ”se înşală”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.