Acordul de retragere negociat de Londra şi Uniunea Europeană şi aprobat miercuri de executivul britanic este ‘singurul acord aflat pe masa’ negocierilor, a afirmat joi şeful diplomaţiei irlandeze Simon Coveney, potrivit Reuters, informează şi agerpres.
”Acesta este singurul acord de pe masă, să fim clari. Theresa May îşi va confrunta acum compatrioţii cu o alegere extrem de dezolantă: aşa arată Brexit-ul”, a declarat Coveney pentru postul public de radio şi televiziune irlandez RTE.
Citeşte şi: Americanii se tem că ar putea pierde un război în faţa Rusiei sau a Chinei
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunţat miercuri că s-au înregistrat ‘progrese decisive’ pentru a asigura o ieşire ordonată a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar.
Anterior în cursul zilei de miercuri, premierul britanic Theresa May a obţinut sprijinul executivului de la Londra pentru acordul de retragere ce prevede termenii ieşirii ţării sale din UE.
Acordul acoperă toate elementele retragerii Regatului Unit din UE: drepturile cetăţenilor, aspectele financiare, perioada de tranziţie, guvernarea, protocoalele privind Irlanda, Gibraltarul şi Ciprul, precum şi o serie de alte probleme implicate de ieşirea ţării din blocul comunitar.
Citeşte şi: Donald Tusk anunţă un summit pentru oficializarea acordului dintre UE şi Marea Britanie
Acordul tehnic convenit de negociatorii Uniunii Europene şi britanici privind Brexit-ul are în vedere luarea în iulie 2020 a unei decizii privind încheierea unei noi înţelegeri pentru a asigura o frontieră irlandeză deschisă după încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit, la finalul anului 2020. În caz contrar, UE şi Regatul Unit vor putea extinde în comun perioada de tranziţie. Alternativ, din ianuarie 2021, se va aplica o aşa-numită ‘plasă de siguranţă’ pentru Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, sub rezerva unui mecanism comun de revizuire.
‘Plasa de siguranţă’ înseamnă că va exista ‘un teritoriu vamal unic’ între UE şi Regatul Unit, care se va institui de la sfârşitul perioadei de tranziţie până la data la care un acord ulterior devine aplicabil. Irlanda de Nord va rămâne, prin urmare, parte a aceluiaşi teritoriu vamal ca restul Regatului Unit. Teritoriul vamal unic se referă la toate mărfurile, cu excepţia produselor piscicole şi de acvacultură.











