Şeful diplomaţiei libaneze cheamă Arabia Saudită la dialog pentru a depăşi grava criză diplomatică

Publicat:

Ministrul afacerilor externe al Libanului, Abdallah Bou Habib, a chemat luni Arabia Saudită la “dialog”, pentru a depăşi grava criză diplomatică generată de afirmaţiile unui ministru libanez care a criticat intervenţia militară a regatului saudit în Yemen, informează AFP, potrivit agerpres.

“Vrem relaţii mai bune cu Arabia Saudită. Însă problemele între ţări frăţeşti sau prietene nu pot fi rezolvate decât prin dialog şi contacte, nu impunând” puncte de vedere, a declarat şeful diplomaţiei libaneze. “Libanul cheamă Arabia Saudită la dialog, pentru a depăşi toate problemele în suspensie, nu doar ultimul incident, pentru ca această criză să nu se mai repete”, a subliniat Bou Habib.


Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Ministrul libanez al informaţiei, George Kordahi, ale cărui afirmaţii critice cu privire la intervenţia militară a Arabiei Saudite în Yemen au provocat criza, a refuzat să demisioneze.

Arabia Saudită, care şi-a rechemat ambasadorul de la Beirut, fiind imitată apoi de mai multe ţări din Golf, şi care a cerut plecarea ambasadorului libanez de la Riad, a apreciat duminică drept “inutil” să se mai discute cu Libanul, atât timp cât el este “dominat” de Hezbollah.

Actor important al politicii libaneze, puternica mişcare Hezbollah este înarmată şi finanţată de Iranul şiit, marele rival regional al Arabiei Saudite sunite.

Relaţiile dintre Liban şi Arabia Saudită erau deja tensionate în ultimii ani, regatul saudit reproşându-i Beirutului că nu ţine în frâu Hezbollah, pe care o acuză că îi susţine pe rebelii houthi în Yemen.

O coaliţie militară condusă de Arabia Saudită intervine din 2015 în războiul din Yemen, pentru a ajuta puterea în faţa rebelilor houthi.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.