StiripesurseExterneȘeful diplomației ungare: Politica externă a Ungariei va rămâne 'ungurească şi...

Șeful diplomației ungare: Politica externă a Ungariei va rămâne ‘ungurească şi suverană’, în pofida presiunilor internaţionale

Publicat:

Politica externă a Ungariei “va rămâne ungurească şi suverană”, a declarat şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto luni, în faţa ambasadorilor ţării sale, adăugând că executivul de la Budapesta “nu va ceda niciunei presiuni internaţionale” şi va continua să se concentreze pe interesele naţionale, informează MTI.

Luând cuvântul în cadrul conferinţei anuale a diplomaţilor ungari, Szijjarto a spus că obiectivul principal al guvernului este de a asigura securitatea şi dezvoltarea Ungariei, în pofida “celor mai grave provocări economice şi de securitate de până acum la adresa Europei”, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

Szijjarto a sugerat că măsurile guvernului de la Budapesta “vor merge cu siguranţă contrar aşteptărilor mainstream-ului internaţional liberal” şi “diplomaţii (ungari) trebuie să fie pregătiţi să-şi facă treaba sub o mare presiune internaţională”. “Din fericire, suntem obişnuiţi cu aceasta”, a adăugat el.

Szijjarto a precizat că se aşteaptă la o “presiune deosebit de mare” în special în două probleme. Una este războiul din Ucraina, care “nu este războiul Ungariei”, a spus el. Totodată, Peter Szijjarto a precizat că executivul de la Budapesta a condamnat războiul şi sprijină integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.


“Noi nu suntem responsabili şi nimeni nu ne poate cere să plătim preţul. Refuzăm în continuare să participăm (la conflict)”, a subliniat Szijjarto.

Referitor la faptul că Ucraina ar fi “redus serios” învăţământul în limba maghiară pentru etnicii unguri, Szijjarto a spus că Ungaria şi-a exprimat îngrijorările în această privinţă, dar că “aliaţii noştri, prietenii noştri, colegii noştri din UE nu ar recunoaşte această problemă”.

“Atât timp cât Ucraina refuză să restaureze drepturile comunităţii ungare, noi nu putem sprijini începerea negocierilor sale de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat şeful diplomaţiei ungare.

De asemenea, potrivit lui Szijjarto, canalele de comunicare cu Rusia ar trebui menţinute, “în caz contrar, până şi speranţa pentru pace va dispărea”.

Ungaria nu îşi va rezilia nici acordurile sale cruciale în domeniul energiei, a adăugat el.

Potrivit lui Szijjarto, Ungaria a devenit între timp “un punct de întâlnire între investiţiile vestice şi cele estice”.

Citește și : Maia Sandu le cere moldovenilor din Olanda să se întoarcă acasă

“Şi în această problemă ne vom confrunta cu o mare presiune, pentru că nu suntem singura ţara care vrea aceste investiţii”, a spus el. Unele ţări din Europa de vest au de asemenea privirile aţintite spre aceste proiecte şi “ele vor spune tot felul de lucruri despre noi”.

“Vor spune că noi trebuie să încetăm cooperarea economică cu China, bineînţeles pentru că ele însele doresc să atragă acele proiecte ce oferă locuri de muncă pentru mii şi zeci de mii de oameni”, a subliniat Szijjarto.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Netanyahu bombardează Libanul și demolează afirmațiile lui Trump

În mai puțin de douăzeci și patru de ore, guvernul israelian a spulberat declarațiile Casei Albe privind un armistițiu în Liban, în special pentru...

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.