StiripesursePoliticăȘeful IGP: Rusia continuă să aloce resurse considerabile pentru a influența...

Șeful IGP: Rusia continuă să aloce resurse considerabile pentru a influența procesul electoral din Moldova

Publicat:

Rusia continuă să aloce resurse considerabile pentru a influența procesul electoral din Republica Moldova, iar sumele oferite pentru cumpărarea voturilor au crescut de trei ori față de anul trecut. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu pentru PRO TV Chișinău, transmite MOLDPRES.

„Vă asigur că finanțarea este mai mare. Dacă anul trecut, transferurile erau în cuantum de 5.000 de ruble pentru un cetățean, acum vorbim de 15.000 de ruble, adică aproximativ 3.000 de lei pentru un alegător”, a spus Cernăuțeanu.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Potrivit acestuia, una dintre principalele metode prin care Rusia încearcă să influențeze scrutinul din 28 septembrie este campania agresivă de dezinformare.

„A trecut în top dezinformarea. Vedem o avalanșă foarte mare de video-uri create cu inteligența artificială, mult mai greu de combătut decât metodele tradiționale de manipulare”, a subliniat șeful IGP.


Cernăuțeanu a amintit și de cazurile documentate în luna august, când zeci de persoane ar fi primit bani pentru a participa la protestele organizate lângă Penitenciarul nr. 13, în sprijinul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul.

„Participanții erau plătiți cu sume între 200 și 400 de lei pentru a crea impresia unei susțineri populare. Acesta este doar un exemplu al modului în care resursele financiare sunt utilizate pentru destabilizare”, a precizat acesta.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Autoritățile susțin că monitorizează atent aceste practici și colaborează cu instituțiile internaționale pentru a preveni ingerințele externe în procesul electoral.

Înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, presiunea asupra Republicii Moldova este foarte mare, a afirmat premierul Dorin Recean. Premierul a precizat că Rusia a dispus 100 de milioane de euro pentru coruperea algătorilor și organizarea protestelor cu provocări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.