StiripesurseȘtirile zileiȘeful Interpolului, Meng Hongwei, a fost reţinut pentru a fi chestionat...

Șeful Interpolului, Meng Hongwei, a fost reţinut pentru a fi chestionat de „autorităţile disciplinare” din China (presă)

Publicat:

Un ziar din Hong Kong a a anunţat, invocând o sursă anonimă, că şeful Interpolului, Meng Hongwei, a fost reţinut pentru a fi chestionat de „autorităţile disciplinare”, un termen folosit adesea pentru a descrie investigatorii din Partidul Comunist care se ocupă de cazurile de corupţie sau de trădare politică, scrie Associated Press, potrivit News.ro .

De asemenea, South China Morning Post a informat vineri că Hengwei a fost pus sub investigaţie imediat după ce a ajuns în China, săptămâna trecută.

Citește și : Judecătorul Brett Kavanaugh a primit vot favorabil în Senatul Statelor Unite

Un purtător de cuvânt al Interpolului a declarat că agenţia este la curent cu articolul din South China Morning Post, dar nu a dorit să comenteze în această privinţă.

Într-un comunicat al agenţiei este precizat că „acest lucru priveşte autorităţile relevante din Franţa şi China”.


Comisia Centrală pentru Inspecţia Disciplinară, agenţia internă de investigaţii a Partidului Comunist din China, nu a postat niciun anunţ pe site-ul său despre Meng.

Citește și : Trump îl acuză pe Soros de finanţarea militanţilor anti-Kavanaugh

Poliţia din Franţa a deschis o investigaţie după ce Meng Hongwei, a fost dat dispărut de către soţia sa, care nu a mai reuşit să ia legătura cu el după ce acesta a plecat în China.

Soţia lui Hongwei a contactat poliţia din Lyon, oraşul în care se află sediul Interpol, după ce nu a mai putut lua legătura cu el de când acesta a plecat acasă în China, în 29 septembrie, conform unor surse din poliţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.