StiripesurseExterneȘeful Pentagonului, prima apariţie publică de la spitalizare, dar a fost...

Șeful Pentagonului, prima apariţie publică de la spitalizare, dar a fost o intervenţie online

Publicat:

Șeful Pentagonului, prima apariţie publică de la spitalizare, dar a fost o intervenţie online

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a avut marţi prima sa apariţie publică de la spitalizarea sa secretă, dar a fost o intervenţie online, de acasă, cu ocazia unei reuniuni cu omologii săi din ţările aliate pe tema nevoilor militare ale Ucrainei, relatează Reuters şi CNN.

Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost internat la Centrul medical militar naţional Walter Reed din Maryland la 22 decembrie pentru a trata un cancer de prostată. El s-a întors la spital la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii, inclusiv o infecţie a tractului urinar. Spitalizarea sa a fost dezvăluită abia patru zile mai târziu, iar Pentagonul nu a precizat motivul pentru care Austin a rămas în spital până la 9 ianuarie, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

Faptul că Austin nu i-a spus preşedintelui Joe Biden că a fost spitalizat a atras critici din partea Congresului şi a luat prin surprindere Casa Albă.

Marţi, Lloyd Austin a apărut într-o transmisiunea în direct, timp de câteva minute, în timp ce a făcut remarcile de deschidere a unei reuniuni a Grupului de contact pentru Ucraina, aşa-numitul format Ramstein. Austin era aşezat în faţa unui perete alb cu ceea ce părea a fi o tastatură a unui sistem de securitate în stânga sa şi un logo al Departamentului Apărării în dreapta, cu steaguri mici ale SUA şi Ucrainei deasupra unei imprimante de lângă el.


Deşi a existat o uşoară pauză în transmisiunea în direct, Austin nu a abordat problema sănătăţii sale, deşi subiectul figura în comentariile sale pregătite pentru introducere.

Nu era aşteptat ca după reuniune el să ia parte şi la o conferinţă de presă comună cu generalul american cu rangul cel mai înalt, aşa cum se întâmpla de obicei după astfel de întâlniri.

În timpul intervenţiei sale video, Austin şi-a reiterat sprijinul pentru Ucraina şi a mulţumit aliaţilor străini pentru asistenţa lor în materie de securitate.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Congresul SUA continuă să dezbată un pachet suplimentar de ajutor pentru securitatea naţională, care ar include fonduri pentru Ucraina. În comentariile sale de marţi, Austin a cerut mai mult ajutor pentru Ucraina şi a declarat că nu există “nicio dovadă credibilă de utilizare abuzivă sau de deturnare ilicită a echipamentelor americane” furnizate Ucrainei.

“Dacă ne pierdem curajul, dacă tresărim, dacă nu reuşim să descurajăm alţi potenţiali agresori, nu vom face decât să invităm la şi mai multă vărsare de sânge şi la mai mult haos. Aşadar, o Ucraină suverană şi sigură este esenţială pentru securitatea globală”, a declarat Austin. “Şi nu trebuie să ezităm în sprijinul nostru pentru Ucraina”, a punctat el.

Austin lucrează de la distanţă, de acasă, de când a fost externat din spital, la 15 ianuarie, unde a petrecut două săptămâni. O declaraţie a Pentagonului de la începutul acestei luni spunea că el va avea “acces deplin” la capacităţile de comunicaţii securizate în timp ce lucrează de la distanţă.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

Medicii săi au declarat că se aşteaptă ca el “să se recupereze complet” şi că prognosticul cancerului său este “excelent”.

Faptul că Austin nu a informat Casa Albă, Congresul şi mass-media despre spitalizarea sa timp de mai multe zile a dus la o serie de anchete şi investigaţii. Congresmenii au cerut răspunsuri cu privire la procesul de notificare, iar şefa de cabinet a lui Austin – care a fost identificată ca fiind punctul de eşec în notificarea altor oficiali, deoarece era şi ea bolnavă – a anunţat o revizuire internă a procedurilor de notificare. Inspectorul general al Pentagonului a anunţat că va efectua propria analiză la ceea ce s-a întâmplat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.