StiripesurseȘtirile zileiŞeful Pentagonului promite să coopereze în ancheta Congresului împotriva lui Trump

Şeful Pentagonului promite să coopereze în ancheta Congresului împotriva lui Trump

Publicat:

Şeful Pentagonului, Mark Esper, a afirmat că intenţionează să coopereze în cadrul anchetei democraţilor pentru alcătuirea unui dosar de punere sub acuzare (impeachment) a preşedintelui Donald Trump, în pofida anunţului conform căruia Casa Albă va înceta orice colaborare, informează duminică AFP, potrivit agerpres.

“Vom face tot ce vom putea pentru a coopera cu Congresul”, a declarat Mark Esper la postul CBS.

Citeşte şi: Franţa ia măsuri pentru securitatea forţelor sale din nord-estul Siriei şi cere Turciei să-şi înceteze IMEDIAT ofensiva

Parlamentarii democraţi ce anchetează în Congresul american, în cadrul procedurii de destituire, au somat lunea trecută Pentagonul să le ofere documente cu privire la dosarul ucrainean, care îi creează mari probleme miliardarului republican.

Democraţii vor în mod concret să stabilească în ce măsură Donald Trump a făcut presiune în iulie asupra Ucrainei pentru ca aceasta să ancheteze asupra rivalului său democrat Joe Biden şi dacă preşedintele american a condiţionat de respectiva anchetă un ajutor militar destinat Kievului. Acest ajutor a fost suspendat timp de mai multe săptămâni în timpul verii.


Încă înainte de cererea democraţilor, Pentagonul a anunţat în mod public că se pregăteşte să coopereze cu Congresul asupra acestei anchete.

Citeşte şi: Orban pierde Budapesta! Opoziţia a câştigat şi alte oraşe importante

Donald Trump afirmă că discuţia pe care a avut-o la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în data de 25 iulie, a fost “perfectă”. După mai multe zile de jigniri, Casa Albă a anunţat în mod oficial marţi că refuză de acum încolo să coopereze la această anchetă “partizană şi neconstituţională” a democraţilor.

Prin urmare, şeful Pentagonului a precizat duminică, la postul Fox News, că executivul american şi Donald Trump ar putea limita ceea ce Pentagonul va fi abilitat să le livreze democraţilor. “Nu ştiu care este situaţia cu pregătirea documentelor. Nu ştiu ce restricţii vor aplica ei”, a spus Esper, subliniind că “şi Casa Albă are un cuvânt de spus cu privire la publicarea de documente”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.