StiripesurseDiasporaŞeful serviciului de informaţii interne din Germania a acuzat rețelele de...

Şeful serviciului de informaţii interne din Germania a acuzat rețelele de socializare americane că nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul lor

Publicat:

Şeful serviciului de informaţii interne din Germania (BfV), Hans-Georg Maassen, a acuzat luni companiile tech americane, între care şi Facebook, că nu îşi asumă suficient responsabilitatea pentru conţinutul site-urilor lor, subminând democraţia pentru că nu fac distincţie între fapte şi opinii, relatează agerpres .

‘Astăzi descoperim o ‘a cincea putere’ care emite pretenţii, dar care până acum nu a vrut să-şi asume nicio responsabilitate socială’, a declarat Hans-Georg Maassen în cadrul unei conferinţe privind securitatea informatică organizată de cotidianul german Handelsblatt.

‘Acestea sunt companii digitale uriaşe care se consideră numai transportori de informaţii şi care se ascund în spatele privilegiilor legale de care se bucură platformele online pentru că nu vor să preia verificarea editorială a conţinutului lor’, a mai spus Maassen.

Citește și : Rusia : Avioanele ruseşti nu au efectuat lovituri la Al-Shafah în regiunea Deir Ezzor

Germania a fost unul dintre susţinătorii principali ai unei reglementări mai stricte a reţelelor de ‘social media’, adoptând în iunie o lege care introduce amenzi de până la 50 de milioane de euro în cazul în care reţelele sociale nu reuşesc să elimine prompt mesajele care îndeamnă la ură.


Maassen a salutat faptul că Facebook a recunoscut că milioane de utilizatori au vizualizat anunţuri politice ce aveau drept scop divizarea opiniei publice, anunţuri promovate prin intermediul unor conturi având legături cu guvernul Rusiei, inclusiv în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale americane din 2016.

‘Pluralismul democratic îşi pierde fundamentele dacă nu mai este bazat pe fapte, iar realitatea este redusă la opinii’, a mai spus şeful serviciului german de informaţii interne.

Facebook a anunţat că a luat măsuri înainte de alegerile legislative din septembrie din Germania pentru a se asigura că reţeaua socială nu este utilizată ca platformă de manipulare a opiniei publice şi a închis zeci de mii de conturi false în acest scop.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.