StiripesurseȘtirile zileiŞeful unui institut strategic din Rusia a fost arestat pentru TRĂDARE

Şeful unui institut strategic din Rusia a fost arestat pentru TRĂDARE

Publicat:

Directorul general al unui Centru de cercetări în domeniul tehnologiilor hipersonice din Moscova a fost arestat joi de Serviciul Federal de Securitate (FSB), sub suspiciunea de trădare de stat, a declarat joi o sursă din cadrul instituţiilor de forţă, citată de TASS, potrivit Reuters şi agerpres.

FSB va cere tribunalului plasarea sa în arest preventiv pentru două luni, conform sursei citate, care l-a numit pe suspect Aleksandr Kuranov, a cărei biografie pe site-ul Centrului de cercetare a sistemelor hipersonice menţionează că este specialist în tehnologii hipersonice.

Citeşte şi: Noua Zeelandă îşi redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din ţări cu risc scăzut – Black News

Serviciul de presă al tribunalului de pe lângă penitenciarul Lefortovo, administrat neoficial de FSB, a confirmat pentru TASS primirea unei cereri din partea anchetatorilor, dar nu a oferit detalii referitoare la cazul de urmărire penală.

Rusia, ale cărei relaţii cu Occidentul s-au tensionat puternic după anexarea Crimeii de către Moscova în 2014, a dezvoltat o serie de arme hipersonice în ultimii ani pe care preşedintele Vladimir Putin le prezintă ca fiind fără egal.


Reuters nu a putut contacta pentru moment un avocat al lui Kuranov pentru comentarii.

Mai mulţi oameni de ştiinţă, militari şi oficiali au fost inculpaţi pentru trădare în ultimii ani, după ce au fost acuzaţi că ar fi transmis documente sensibile unor ţări străine.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Criticii Kremlinului susţin că acuzaţiile sunt adeseori nefondate şi nu pot fi verificate deoarece sunt clasificate.

Potrivit media ruse, Aleksandr Kuranov este doctor în ştiinţe tehnice, profesor la Universitatea politehnică din Sankt-Petersburg, director general al Centrului de cercetări în domeniul tehnologiilor hipersonice în cadrul unui holding din domeniul apărării ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.