StiripesurseExterneSenatul francez cere recunoaşterea Republicii Nagorno-Karabah

Senatul francez cere recunoaşterea Republicii Nagorno-Karabah

Publicat:

Senatul francez a cerut guvernului, într-un text votat miercuri, “recunoaşterea Republicii Nagorno-Karabah”, regiune separatistă a Azerbaidjanului populată majoritar de armeni şi scena unui conflict sângeros în această toamnă, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Premierul armean Nikol Paşinian a salutat o “decizie istorică”.

Citește și: Trump l-a GRAȚIAT pe Michael Flynn

În schimb, Ministerul Afacerilor Externe a denunţat o “provocare iniţiată de un grup de senatori făţiş pro-armeni”. “Un exemplu concludent de islamofobie în Franţa”, a adăugat un consilier în probleme de politică externe al preşedintelui azer Ilham Aliev, Hikmet Hajiyev.

Proiectul Senatului francez, care nu are valoare constrângătoare, a fost votat cu 305 de voturi pentru, un singur vot împotrivă şi 30 abţineri. El a fost semnat de cinci din cei opt preşedinţi de grupuri parlamentare.


Textul votat în Senatul Franţei “condamnă agresiunea militară a Azerbaidjanului, dusă cu sprijinul autorităţilor turce şi al mercenarilor străini, şi cere retragerea imediată” a forţelor armate din teritoriile cucerite începând cu 27 septembrie în regiunea Nagorno-Karabah.

De asemenea, ”invită guvernul francez să recunoască Republica Nagorno-Karabah” şi ”să depună toate eforturile pentru ca discuţiile în vederea unei reglementări negociate şi durabile a conflictului, care să asigure restabilirea frontierelor definite în 1994, să poată fi reluate fără întârziere în cadrul Grupului de la Minsk”.

Citește și: Joe Biden: Americanii nu vor accepta NERESPECTAREA rezultatelor la alegerile din SUA

Textul cere guvernului francez să apere punerea în aplicare imediată a protecţiei populaţiei locale prin desfăşurarea unei forţe internaţionale şi să aducă un ajutor umanitar masiv civililor, precum şi să ”ceară o anchetă internaţională asupra crimelor de război comise în Nagorno-Karabah” şi “să tragă toate consecinţele diplomatice din rolul jucat de autorităţile turce”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat sâmbătă invitaţia la o “supervizare internaţională” a acordului semnat pe 10 noiembrie între Azerbaidjan şi Armenia, mediat de Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.