StiripesurseExterneSenatul rus a denunţat acordul cu SUA privind eliminarea surplusului de...

Senatul rus a denunţat acordul cu SUA privind eliminarea surplusului de plutoniu

Publicat:

Senatul rus (Consiliul Federaţiei) a denunţat miercuri acordul interguvernamental încheiat de Rusia cu Statele Unite privind gestionarea şi eliminarea surplusului de plutoniu pentru uz militar, relatează agenţia EFE.

În plus faţă de acordul în sine, care prevede eliminarea de către fiecare parte a 34 de tone de plutoniu utilizabil în scop militar şi declarat excedentar pentru programe militare, partea rusă a denunţat de asemenea toate protocoalele anexă, ce reglementează finanţarea şi răspunderea civilă pentru daune, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat la începutul acestei luni că Moscova “examinează încheierea procesului de cooperare cu americanii în cadrul acestui acord, inclusiv din punct de vedere formal”.

Acordul, încheiat în anul 2000 şi ratificat în 2011, era deja suspendat de ambele părţi, de cea rusă printr-un decret al preşedintelui Vladimir Putin şi de cea americană în urma aplicării unei legi federale ce impunea o astfel de măsură în urma sancţiunilor aplicate Rusiei după invazia în Ucraina.


Partea rusă afirmă că suspendarea acordului a fost de asemenea rezultatul intenţiei SUA de a modifica procedura de eliminare a plutoniului fără consimţământul Rusiei.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Kremlinul a semnalat că va repune în aplicare acordul după SUA vor îndeplini solicitările formulate de Rusia în legătură cu războiul din Ucraina, inclusiv ridicarea sancţiunilor şi compensarea prejudiciilor suferite de Rusia, precum şi diminuarea infrastructurii militare în ţările care au aderat la NATO după 1 septembrie 2000.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.